Suveranitate şi sfinţenie (continuare)

continuare de aici

În final, spune Williams, “nu suntem oare cu toţii profund înclinaţi să alergăm dinspre anumite perfecţiuni (sau atribute)ale  lui Dumnezeu înspre altele? Pur şi simplu nu văd grozăvia păcatului meu, fapt pentru care dreptul suveran pe care Dumnezeu Îl are asupra mea ca şi Creator, darămite ca Răscumpărător, îmi scapă din vedere. Atunci alerg la dragostea divină, ce îmi vorbeşte duios despre compasiune şi vulnerabilitate relaţională. Sau se poate face că pur şi simplu nu văd măreţia dragostei divine, aplecarea Sa în umilinţă întru spălarea picioarelor mele şi neţărmurita smerenie a jertfei Sale de Sine. De aceea alerg înspre o autoritate supremă pe care o cinstesc cu totală abnegaţie declarând că El exercită un control desăvârşit asupra mea. Poate că în ambele situaţii vederea noastră e inoportun de mărginită. O concentrare asupra sfinţeniei divine nu ne-ar ajuta oare să depăşim impasul în care ajungem atunci când dezbatem între noi probleme ca libertatea, dragostea, suveranitatea şi controlul divin ?” (p. 179)

Sfinţenia este una dintre cele mai proeminente atribute ale lui Dumnezeu în Scripturi. O focalizare pe sfinţenia desăvârşită, invariabilă a lui Dumnezeu ne va ajuta să evităm derapajele în conceperea imaginii lui Dumnezeu. După cum afirma Williams, orbirea cu privire la propria păcătoşenie poate duce la imaginarea unui dumnezeu confecţionat din materialul moale al dragostei şi vulnerabilităţii. Alunecăm astfel, din nou, înspre o proiecţie feuerbachiană a unor aspiraţii şi idealuri umane. Tot aşa, copleşit de propria păcătoşenie în lumina unui dumnezeu construit tot prin reducţie şi proiecţie umană, ni-L vom închipui ca un despot autoritarist, cârmuitor a toate, şi ne vom supune zdrobiţi Lui. De aceea sfinţenia incomparabilă a lui Dumnezeu poate constitui un bun corectiv al imaginilor pe care le construim despre Dumnezeu. El este Avva, Tatăl iubitor din ceruri, dar şi Cel al Cărui nume este SFÂNT. El este Domnul Savaot, Regele Regilor – Regele înconjurat de serafimi care rostesc solemn neîncetat: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6:2-3).

Williams scrie : “Dorinţa de a combate controlul (divin – adăugarea mea) înseamnă eliminarea sfinţeniei. Nu e oare tocmai sfineţenia grozavă a lui Dumnezeu ce ne păzeşte de vorbirea în chip uşuratic de vulnerabilitate reciprocă şi reciprocitate simetrică în relaţiile divino-umane ? Această întrebare retorică nu încearcă să răspundă la numeroasele întrebări despre natura relaţiei dintre Dumnezeu şi oameni, întrebări ce adesea primesc expresie acută în problema rugăciunii. Însă de cum adăugăm  “care eşti în ceruri, sfinţească-Se Numele Tău” la “Tatăl nostru,” ne vine în minte sfinţenia divină. Dacă suveranitatea divină este o suveranitate a dragostei, ea este o suveranitate a dragostei sfinte sau suveranitatea dragoste Celui Veşnic Sfânt. Dragostea nu poate fi înţeleasă independent de sfinţenie.” (p. 180)

Suveranitatea divină, concepută în tradiţia calvinistă în termenii unui controlul exhaustiv, şi-a întemeiat de-a lungul timpul o reputaţie negativă, poate şi din cauza abuzurilor în plan politic şi eclesial ce au rezultat printr-o defectuoasă aplicare a ei, dar şi pe fondul consolidării în modernitate a libertăţii ca virtute supremă. Williams sugerează că sfinţenia divină poate redresa conativitatea negativă a controlului, aruncându-l într-o cu totul lumină, şi anume, în lumina legăturii indisolubile între controlul divin şi sfinţenia divină. Calvin însuşi, socotit de mulţi progenitorul unei noţiuni oprimante a suveranităţii a fost preocupat să sublinieze că puterea suverană a lui Dumnezeu nu trebuie niciodată tratată în izolare faţă de înţelepciunea, dreptatea, îndurarea, bunătatea Sa.

Iată ce spune Williams într-un pasaj deosebit de elocvent : “Suveranitatea controlului este o aspiraţie a oricărui despot ; suveranitatea sfinţeniei este realitatea ultimă a lui Dumnezeu singur. Mai mult de atât, suntem chemaţi să ne închinăm lui Dumnezeu în frumuseţea sfinţenie Sale, idee ce contrastează puternic cu afirmaţia că “Domnul este un cârmuitor totalitar” (John Frame, The Doctrine of God, p. 89).
“În contextul actual, în care puterea suverană şi dragostea paternă sunt considerate a fi într-un raport antagonic, introducerea în discuţie a sfinţeniei lui Dumnezeu poate fi o alegere salutară.” (p. 181)