“Crezul” vremurilor noastre

Jurnalistul englez Steve Turner scrie un crez satiric al vremurilor noastre pe care Ravi Zacharias îl preia în cartea sa “Can Man Live Without God”. Îl redau mai jos în engleză şi vă învit să vă cutremuraţi.

We believe in Marxfreudanddarwin

We believe everything is OK

as long as you don’t hurt anyone,

to the best of your definition of hurt,

and to the best of your knowledge.

We believe in sex before, during, and after marriage.

We believe in the therapy of sin.

We believe that adultery is fun.

We believe that sodomy’s OK.

We believe that taboos are taboo.

We believe that everythingţs getting better

despite the evidence to the contrary.

The evidence must be investigated

And you can prove anything with evidence.

We believe there’s someting in horoscopes,

UFO’s and bent spoons;

Jesus was a good man just like Buddha,

Mohammed, and ourselves.

He was a good moral teacher although we thing

His good morals were bad.

We believe that all religions are basically the same –

Atleast the one that we read was.

They all believe in love and goodness.

They only differ on matters of creation,

sin, heaven, hell, God, and salvation.

We believe that after death comes the Nothing

Because when you ask the dead what happens

they say nothing.

If death is not the end, if the dead have lied, then it’s

compulsory heaven for all excepting perhaps

Hitler, Stalin, and Genghis Khan.

We believe in Masters and Johnson.

What’s selected is average.

What’s average is normal.

What’s normal is good.

…

We believe that man is essentially good.

It’s only his behavior that lets him down.

This is the fault of society.

Society is the fault of conditions.

Conditions are the fault of society.

We believe that each man must find the truth that

is right for him.

Reality will adapt accordingly.

The universe will readjust.

History will alter.

We believe that there is no absolute truth

excepting the truth

that there is no absolute truth.

We believe in the rejection of creeds,

and the flowering of individual, free though.

Postscript

“Chance”

If chance be

the Father of all flesh,

disaster is his rainbow in the sky,

and when you hear

State of Emergency!

Sniper Kills Ten!

Troops on Rampage!

Whites go Looting!

Bomb Blasts School!

It is but the sound of man

worshipping his maker.

Publicitate

“Biblia o fost scrisă de nişte escroci”

“Biblia o fost scrisă de nişte escroci. Îs nişte aiureli. Ascultă-mă ce-ţi zic. Avraam? Păi ce-o fost ăla? Un profet? Da de unde. Un fel de zeu.”

Am geamul deschis. Până nu demult am crezut că îmi aerisesc camera. Acum sunt sigur că mi-o poluez, nu cu aer, ci cu propagandă ateistă. La Tony, vecinul de vizavi, un fost campion la caiac canoe, bătrân şi flecar, a sosit un prieten de pahar. Am auzit câteva frânturi de conversaţie şi mi-a fost destul să înţeleg că a primit ca musafir un ateu care îi îndrugă enormităţile darwiniste şi îi denigrează Scriptura numind-o “o treabă a unor escroci”, plină de aiureli şi , basme şi chestii neştiinţifice. Asta îl dă gata pe Tony. NEŞTIINŢIFIC. Un aşa sublim neologism  îl lămureşte pe Tony că Biblia nu e de el. Mă cutremur auzind cum Evanghelia e batjocorită în felul ăsta la doar câteva zile după sărbătorirea celui mai important moment din istorie, învierea Fiului lui Dumnezeu, şi îmi planific o discuţie cu otrăvitul meu vecin.

Câtă nevoie e de oameni care să fie “totdeauna gata să răspundă oricui va cere socoteală de nădejdea care este în voi” (1 Petru 3:15). Iar nădejdea care ne-a fost dată nu înşeală, ci este certificată de Duhul Adevărului care sălăşluieşte în noi. Nu avem o credinţă oarbă, aşa cum ne acuză mereu ateii, ci una cu vedere limpede a mărturiilor creaţiei şi descoperirii dumnezeieşti. Această credinţă trebuie exprimată şi “făptuită” (“tradusă” în fapte)

(Pentru cei care au ochi de văzut şi urechi de auzit şi minţi de înţeles atare giumbuşlucuri lingvistice cu oareşce promisiuni de conciliere teologică): Credinţa trebuie să făptuiască şi faptele trebuie în-credinţate!

Când Nietzsche a plâns…

“When Nietzsche Wept” (2007) – o producţie independentă, low-budget a lui Pinchas Perry. Ecranizare după romanul omonim al psihoterapeutului Irvin D. Yalom. Nu e un film biografic în sens strict, care să urmeze cu fidelitate toate sinuozităţile biografiei lui Nietzsche, deşi sunt destule aspecte istorice care au fost încorporate. Amintim patologia lui Nietzsche, care în 1882, anul în care se petrece acţiunea filmului, începea doar să prefigureze prin simptomuri răzleţe şi un psihic încordat colapsul total din 1890, eşecul în dragoste (episodul Lou Salome), relaţia de tip tată-fiu/maestru-ucenic dintre doctor vienez Josef Breuer şi tânărul student la medicină Sigmund Freud (în film, Siggy) în anii de formare a acestuia din urmă, în zorii psihanalizei freudiene. Cazul Bertha Pappenheim (cunoscut ulterior ca Fraulein Anna O), celebru în istoria psihanalizei, este exploatat şi el în film ca suport explicativ pentru obsesia lui Breuer şi criza sa de semnificaţie (mid-life or not).

Acţiunea filmului se petrece în anul 1882 pe când Nietzsche ducea o viaţă nomadă, hoinărind prin marile oraşe ale Europei. Lou Salome, fosta sa iubită care nutrise pentru filozof nu mai mult decât fascinaţie pentru intelectul său vibrant, îi cere lui Josef Breuer, un celebru doctor vienez, să îl accepte pe Nietzsche ca şi pacient şi să-l vindece de… deznădejdea sa profundă şi de gândul sinuciderii. Iniţial refuză, dar apoi, la insistenţele acesteia, dar şi intuind o interacţiune fertilă, acceptă să se ocupe de filozoful cu “tendinţe suicidale şi disperare abisală” sub masca doctorului care-i va trata strict boala fizică. De ce acest tertip? Fiindcă Nietzsche nu-şi poate trăda ideile filozofice, prin urmare “ar refuza orice situaţie în care să simtă că e forţat să-şi predea puterea altui om”, fie el chiar şi doctorul a cărui intenţie e să-l vindece. Ceea ce urmează e o relaţie ambiguă în care rolurile pacient-medic se inversează. Doctorul devine pacient, iar pacientul doftoreşte.

Forţa filmului rezidă în substanţa sa ideatică, în ping-pongul de idei şi frământări filozofice dintre Breuer şi Nietzsche, care salvează prestaţia modestă, pe alocuri chiar penibilă, a actorilor.

E un film care, dacă era nevoie, ne aduce aminte cât de fascinant este Nietzsche. Povestea lui musteşte a disperare şi a refuz înverşunat. Un om care a asfixiat adevărul doar ca să descopere că el însuşi se asfixiază în aerul demenţial şi pestilenţial al cadavrului Dumnezeului căruia el i-a constatat moartea. Nu trebuie uitat: Nietzsche nu este, în sens profund, asasinul lui Dumnezeu, în ciuda antiteismului său virulent şi explicit din cărţile sale, ci mai degrabă medicul legist şi simultan profetul erei post-creştine neîncheiate până astăzi. Influenţa sa este colosală în dezvoltarea filozofică şi teologică de după el. E ceva sfâşietor de trist în destinul lui Nietzsche. Un om în curţile adevărului, care a putut spune odată în revărsarea ingenuă a sufletului său

I have firmly resolved within me to dedicate myself for-
ever to His service. May the dear Lord give me strength
and power to carry out my intention. . . . Yes, dear Lord,
let thy face shine upon us forever! Amen!
—Aus meinem Leben

ajunge să-şi piardă minţile, probând în tragica sa viaţă consecinţele înăduşirii Adevărului. Nietzsche demonstrează cu prisosinţă că cei care resping adevărul revelat în Scripturi, îl înăduşă, sunt damnaţi să îl împlinească în toată negativitatea sa. E poate cea mai tulburătoare ironie a vieţii. “Nebunul zice în inima Sa: <Nu este Dumnezeu>” (Ps. 14). Ateul, deci, se supune unei autoîndoctrinări asidue, violentând firescul adevărului existenţei lui Dumnezeu mărturisit deopotrivă în realitatea exterioară a creaţiei (Ps. 8.3-4; Ps. 19.1-3), cât şi în inima care “zice din partea Ta: <Caută Faţa Mea!>. Nebunul trebuie să-şi supună violent inima spunându-i un neadevăr, intoxicând-o cu propagandă până la nebunie şi moarte. Nebunul suprimă astfel mărturisirea inimii. Şi ce e suprimarea inimii dacă nu supremul act de nebunie care-şi găseşte cea mai cutremurătoare concreteţe în suprimarea vieţii înseşi. Când te lupţi împotriva ta însuţi, atacându-ţi propria inimă prin înăbuşirea mărturiei ei, soarta ta nu poate fi alta decât moartea precedată de nebunie.

“Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă măcar că L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dat la gânduri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit.” – Romani 1.19-22