Arhivele lunare: Iunie 2011

Dietrich Bonhoeffer – un ucenic radical al lui Cristos

Aveţi mai jos un articol despre Bonhoeffer ce stă să fie publicat în buletinul duminical al bisericii “Dragostea” din Arad. E scris sub impresia puternică lăsată de lectura ultimei biografii a lui Bonhoeffer scrisă de Eric Metaxas, Bonhoffer: Pastor, Prophet, Martyr, Spy (Nashville, TN: Thomas Nelson, 2010).

Costul uceniciei o ’citesc’ săptămânal în variantă audio, în drum spre şcoală. Prin metoda asta de lectură perpetuă pare-se că mă aseamăn cu Tim Keller (onoare mare), pastorul renumitei biserici prezbiteriene Redeemer din inima New York-ului, care, întrebat într-un interviu de câte ori a citit “The Lord of the Rings” a răspuns, sprea mirarea celui care îl intervieva, că nu a încetat niciodată să o citească. 🙂 E mereu adâncit în lumea fantastică imaginată de Tolkien. Tot aşa nici eu nu mă pot sătura de gândurile miezoase, mustind a provocare sănătoasă din Costul uceniciei. Articolul de mai jos este doar o încercare modestă de a-l recomanda pe Bonhoeffer ca o importantă sursă de inspiraţie pentru orice creştin care vrea să ia în serios deopotrivă harul lui Dumnezeu şi chemarea lui Cristos la ucenicie radicală.

 

Bonhoeffer – un ucenic radical al lui Cristos

Dietrich Bonhoeffer (1906-1945). Pentru prea mulţi, un nume necunoscut. Pentru biserica evanghelică din România, aminteşte de proprii ei martiri – fraţii ce au plătit preţul ascultării de Cristos cu ani grei de detenţie şi chiar cu propria viaţă în timpul regimului comunist.

Se numără printre cei mai marcanţi gânditori creştini ai secolului XX. A lăsat în urma sa o moştenire inestimabilă deopotrivă prin scrierile sale, dar mai ales prin traiectoria propriei sale vieţi de doar 39 de ani. Teolog, pastor, martir, Bonhoeffer este o sursă de inspiraţie pentru toţi creştinii ce au înţeles deopotrivă gratuitatea harului lui Dumnezeu manifestat în Cristos, dar şi seriozitatea, chiar severitatea urmării lui Cristos printr-o viaţă de ucenicie radicală.

Provine dintr-o familie aleasă, cu rădăcini adânc înfipte în solul cultural al Germaniei. Are parte de o educaţie solidă. Îşi obţine doctoratul în teologie la doar 21 de ani la Universitatea din Berlin, într-unul dintre cele mai importante centre ale gândirii teologice ale sec. XX. Deşi i se arăta în faţă o strălucită carieră academică, dat fiind intelectul său deosebit de ascuţit, Bonhoeffer alege să îşi asume vocaţia fundamentală de a sluji cu smerenie credincioşii înfometaţi după adevărul Scripturilor şi de a întări mărturia Bisericii. De la arida metoda istorico-critică a spaţiului academic trece înspre o abordare devoţională, meditativă a Bibliei, căutând să audă glasul lui Dumnezeu adresându-i-se personal, ca mai apoi să-l răspândească celorlalţi. Îşi surprinde studenţii şi colegii scăldaţi în apele reci ale teologiei liberale, vorbind nu de puţine ori despre ’viaţa împreună’ ca Biserică a lui Cristos, despre ascultare şi ucenicie – mai ales despre acestea – şi despre rugăciune ca mijloc vital de înnoire şi întreţinere a vieţii spirituale.

Bonhoeffer ilustrează creştinismul proactiv, racordat la realităţile istorice, dedicat unei ascultări active, sacrificiale, curajoase de Dumnezeu. Lupta sa e împotriva pervertirii binelui prin înfăţişarea răului ca lumină, caritate, necesitate istorică sau dreptate socială, împotriva desfiinţării înseşi Evangheliei lui Isus Cristos prin atacul frontal asupra evreilor, dar mai ales prin înlăturarea Crucii din mesajul bisericii.

Prin întreaga sa viaţă, Bonhoeffer ne arată că urmarea lui Cristos nu poate avea loc în sfera îngustă a unei pietăţi personale separate de concreteţea lumii. Urmarea lui Cristos, ucenicia este un demers concret, de ascultare activă în miezul realităţii, oricât de încurcată şi tulbure ar fi ea. Ea presupune o disponibilitate totală faţă de voia lui Dumnezeu, indiferent de costul ascultării. Pentru el personal, ascultarea a însemnat implicarea în felurite demersuri de împiedicare a imixtiunii naziştilor în biserica luterană, dar în special a discriminării severe a evreilor. Când biserica luterană germană a cedat presiunilor naziste, Bonhoeffer a fost cel mai activ în a denunţa compromisul şi pactul cu diavolul nazist.

A pus bazele Bisericii Mărturisitoare, separate de Creştinii Germani anexaţi deja ideologic, în interiorul căreia a desfăşurat o serie de programe de educare biblică şi teologică. A fondat un seminar informal (Finkenwalde) pentru a ucenicii cât mai mulţi tineri şi a-i pregăti pentru lucrare în vremuri cât se poate de tulburi. A fost un important mentor al creştinilor şi Bisericii Mărturisitoare ce nu au vrut să recurgă la compromis, încurajându-i pe tot timpul rezistenţei şi învăţându-i mesajul radical al Evangheliei harului costisitor, căruia nu i se poate răspunde altcumva decât prin ascultare totală.

A urmat apoi o tranziţie de la faza de rezistenţă la opoziţie activă. S-a implicat în conspiraţii ce au avut ca obiectiv înlăturarea lui Hitler şi desfiinţarea regimului nazist. În ciuda unor succese vremelnice, activitatea sa de opoziţie activă a regimului criminal s-a sfârşit cu arestul său. Chiar şi în detenţie, Bonhoeffer şi-a continuat rutina zilnică ce consta în exerciţii fizice, citirea Scripturii, meditaţie, rugăciune şi memorare. În locul auto-compătimirii a ales fortificarea spirituală şi slujirea celorlalţi prin scris (mai multe scrisori cu un profund conţinut teologic au fost adunate în volumul Scrisori şi lucrări din temniţă) dar şi prin slujirea şi îndrumarea spirituală a colegilor de închisoare.

Şi-a înţeles moartea, după aproape doi ani de detenţie, ca ultim prag înspre adevărata libertate. Cu doar câteva minute înainte de a fi spânzurat i-a şoptit lui Payne Best, un coleg de celulă: “Acesta e sfârşitul. Pentru mine însă, acesta e doar începutul!”   A păşit spre propria-i moarte cu pace, demnitate şi deplină încredere în Dumnezeul de care ascultase până la moarte, şi în mâinile Căruia se pregătea acum să-şi încredinţeze sufletul . Medicul lagărului ce asistase la execuţia sa a relatat ulterior: “Am fost profund mişcat de felul în care acest om bun se ruga, cu atâta de ardoare şi cu încredinţarea deplină că Dumnezeu îi asculta rugăciunea… În cei aproape cincizeci de ani de când sunt medic nu cred că am văzut pe nimeni altcineva care să moară atât de supus voii lui Dumnezeu.”[1]

Cea mai cunoscută lucrare a lui Bonhoeffer este Costul uceniciei, carte disponibilă şi în limba română,[2] ce, pe lângă alte reflecţii valoroase, conţine şi o interpretare unică, radicală a Predicii de pe Munte. Axa cărţii este argumentul dezvoltat împotriva ’harului ieftin’ rezumat în următoarea afirmaţie cheie: “Doar cel care crede ascultă şi doar cel care ascultă crede.“ Cu această afirmaţie, Bonhoeffer a legat laolaltă credinţa în Cristos cu ascultarea cerută de Cristos cu deplină autoritate.”[3]

Iată ce scrie el în primele pagini ale cărţii: “[Harul] este costisitor fiindcă ne cheamă la ucenicie; e har, fiindcă ne cheamă să-L urmăm pe Isus Cristos. E costisitor fiindcă îi costă pe oameni propria lor viaţă; e har, fiindcă astfel ne face să trăim cu adevărat. E costisitor, fiindcă condamnă păcatul; e har, fiindcă îl îndreptăţeşte pe păcătos. Mai presupus de orice însă, harul este costisitor fiindcă a fost costisitor pentru Dumnezeu, fiindcă L-a costat pe Dumnezeu viaţa Propriului Său Fiu şi fiindcă nimic ce este costisitor pentru Dumnezeu nu poate fi ieftin pentru noi.”[4]

Preocuparea sa fundamentală, în scrierile şi viaţa sa deopotrivă – perfect îngemănate, de altfel –,  a fost să sublinieze că harul, gratuit, nemeritat, care ne îndreptăţeşte în raport cu Dumnezeu, trebuie, prin asumarea lui personală, să conducă înspre ucenicie, sfinţire, transformare continuă prin ascultare simplă, dar radicală de Cristos.

De ce Bonhoeffer ca exemplu şi sursă de inspiraţie astăzi, într-un climat politic şi social radical diferit de cel al Germaniei naziste? Fiindcă seriozitatea în ascultare de Cristos, ucenicia radicală sunt obligaţii permanente ale oricărui creştin, în orice veac, în orice context. Într-adevăr, provocările specifice s-au schimbat. Inamicul nu este Hitler şi regimul său criminal, ci poate relaxarea morală, permisivitatea şi toleranţa ca valori cardinale în societatea contemporană. Provocarea fundamentală însă, rămâne aceeaşi – compromisul sau ucenicia radicală.


[1] Citat în Eric Metaxas, Bonhoeffer: Pastor, Martyr, Prophet, Spy (Nashville, TN: Thomas Nelson, 2010), p. 532.

[2] Dietrich Bonhoeffer, Costul Uceniciei (Cluj-Napoca: Peregrinul/Logos, 2010).

[3] Stephen R. Haynes şi Lori Brandt Hale, Bonhoeffer for Armchair Theologians (Louisville: WJK, 2009), p. 44.

[4] Dietrich Bonhoeffer, Discipleship, vol. 4 din “Dietrich Bonhoeffer Works” (Minneapolis: Fortress Press, 2004), p. 6.