Arhivele lunare: Noiembrie 2014

Strigătele democrației

Am trăit 6 ani în comunism. Primii 6 ani din viață. Doar vag îmi amintesc cum era să stai la coadă înainte de ’89. Dar iată, 25 de ani mai târziu, Guvernul Ponta îmi oferă șansa de a mă întoarce în timp, ca să îmi consolidez amintirea. În Londra, of all places. Doar că statul la coada de duminică, 2 noiembrie, la Institutul Cultural Român nu s-a încheiat cu o unghie de unt sau o franzelă, ci cu o ușă trântită în nasul democrației. Fiindcă deja cunoașteți povestea – ați văzut înregistrările video și ați citit articolele -, nu fac decât să redau pe scurt ceva din experiența de duminică, înainte de a oferi câteva interpretări și sugestii.

Înainte de a ieși din casă, în jurul ore 16:30, am verificat pe net situația de la secția de votare. Era clar că, în cel mai bun caz, urma să avem dificultăți. Ajunși la fața locului, ne-am mirat, am fotografiat mulțimea și ne-am încolonat. Coada era lungă. Înaintam greu. Senzația era că făceam vreo 3-4 pași tot la 20-30 de minute. Eram toți surprinzător de tăcuți. Din când în când, pe fondul unei surprinzătoare cumințeni generale, de după colț se auzeau prevestitor primele fluierături și strigăte indignate. Apoi totul revenea la normal. Mai făceam doi pași și iar așteptam 20-30 de minute.

Nu ne-a luat mult timp să realizăm însă că, cel mai probabil, nu vom ajunge să votăm. Fluierăturile și strigătele s-au întețit și erau tot mai frecvente. Către 21, după ce nu ajunseserăm nici măcar la jumătatea distanței până la intrarea în secție, am ieșit din rând și am fugit până în față, aproape de intrare. Atunci au început strigătele democrației: ”Deschideți ușa!”; ”Nu plecăm, vrem să votăm!”; ”Suntem uniți!”; ”Jos comuniștii!” sau ”It’s our right to vote!”, atunci când polițiștii englezi, veniți oricum tardiv, au debarasat intrarea. Niciun slogan însă nu era strigat cu mai multă energie și patos ca ”Jos Ponta”. Duduia Belgrave Square. Cu toții știam că aceea era rădăcina problemei.

Deznodământul anti-climactic îl știm cu toții. Nici vorbă de prelungirea orelor de votare. 800-1000 de oameni împiedicați să voteze. 800-1000 de oameni cărora li se călcase în picioare un drept fundamental, garantat prin constituție, în momentul definitoriu al democrației.

Am plecat răgușiți, indignați, dezamăgiți, dar și încurajați și îndârjiți.

Nu reiau motivele pentru răgușeală, indignare și dezamăgire. Sunt arhicunoscute. Zic doar că am plecat încurajați să vedem că există totuși o Românie care refuză să-și plece capul din supunere sau resemnare, o Românie care știe să denunțe nedreptatea și să-și ceară drepturile când e batjocorită, o Românie încă vie, ce poate lupta pentru schimbare.

Uitându-ne însă la micul procent pe care îl reprezentăm ca români plecați din țară, și totodată la distanța considerabilă între cei doi candidați, trebuie să renunțăm la orice fel de iluzii. Nu cred că de data asta rezultatul va atârna, în mod direct, de noi. Cuvintele-cheie sunt însă ”în mod direct”. Rolul nostru este poate altul. Prin mobilizarea noastră, prin răbdarea cu care am stat la coadă – între 3 și 6 ore –, prin strigătele noastre insistente la ușa ambasadei, poate vom fi reușit să îi tulburăm pe cei mulți de acasă care se afundă în ”somnul (cel) de moarte” al indiferenței, cinismului și resemnării.

Aceștia trebuie treziți la o realitate a debandadei și minciunii, într-o țară care, atenție, încă mai poate fi… normalizată. Dar solidaritatea și mitingurile de susținere, pentru care vă suntem mulțumitori, nu sunt de-ajuns. Nu e suficient să ne citim reciproc articolele, postările pe Facebook, să ne dăm like-uri și share-uri solidare. Suntem într-un balonaș de săpun în care e cald și bine. S-au încins spiritele de atâta indignare. Dar balonașul nostru trebuie spart. Anglofonii au o vorbă… we’re preaching to the choir. Și corul știe deja predica. Problema sunt cei din bancă. Cei mulți, care ațipesc sau dorm de-a binelea, nepăsători și cinici. Aceia trebuie treziți. Fără ei, duminica trecută și duminica din 16 vom fi răgușit degeaba.

Acest articol a apărut sub formă de guest-post și pe Corcoduș.ro, blogul Alexandrei Giula.

Anunțuri
Etichetat , , , ,