Vroiam iniţial să scriu o scurtă frază, în engleză, pe peretele meu de Facebook, dar cum site-ul e temporar suspendat (ciudat lucru), am decis să vin pe blog (aproape la fel de ciudat lucru). Am început aseară să citesc o carte despre… păcat. O carte excelentă scrisă de Cornelius Plantinga Jr., actualmente preşedinte al Seminarului Teologic “Calvin” din America. E pe bună dreptate un clasic-contemporan. Găsesc extrem de pătrunzătoare şi germinală teza sa conform căreia păcatul este o frângere a şalomului, planul lui Dumnezeu pentru creaţie; armonia deplină, atât la nivel individual, cât şi la nivel social-comunitar. Din păcate mulţi înţeleg păcatul ca încălcare a unei norme rigide şi arbitrare stabilită de un dumnezeu morocănos şi capricios, cu standarde morale aiuritor de înalte. Pentru aceştia, cartea lui Plantinga va fi un adevărat “eye-opener”. Folosind schema elementară reformată a istoriei răscumpărării, Plantinga oferă în cartea sa o prezentare temeinică, multi-faţetată, amplu ilustrată a păcatului pe fundalul ordinii creaţiei şi răscumpărării. Mai multe nu spun deocamdată, fiindcă sunt abia la pagina 24 din 199. Închei cu un citat-aperitiv din Introducerea cărţii:
“Păcatul este distrugerea armoniei creaţiei şi mai apoi respingerea restaurării divine a armoniei iniţiale. Mai înainte de toate, păcatul distruge şi respinge relaţia vitală a omului cu Dumnezeu, distrugere şi respingere care se realizează pe o mulţime de căi întrepătrunse. Aşa cum remarca Geoffrey Bromiley, viaţa păcătoasă este o caricatură parţial deprimantă, parţial ridicolă a vieţii umane autentice.” (p. 5)
"în" şi "sub" GÂNDURAR-ul lui natan 