“Şapte strofe de Paşte” de John Updike

Cristos a Înviat în trup, cu moarte pe moarte călcând! Bucuraţi-vă, iarăşi zic: Bucuraţi-vă!

 

Să ne-nţelegem: dacă a înviat

A înviat ca trup!

Dacă celula nu s-a reagregat, dacă molecula nu s-a reţesut

Dacă amino-acizii nu s-au reaprins

Biserica se va prăbuşi

 

]Nu ca florile

Ce răsar în fiecare primăvară moale

Nu ca Duh, pe buzele şi în ochii înceţoşaţi

Ai celor unsprezece ucenici;

Ci ca trup, ca trupul nostru.

 

Aceleaşi degete în încheieturi prinse

Aceeaşi inimă cu valve

Străpunsă-moartă, ofilită, oprită şi apoi repornită

Prin veşnică Tărie

Noi puteri să cuprindă.

 

Să nu-l batjocorim pe Dumnezeu cu metafore

analogii, fofilări şi transcendenţe

Făcând din întâmplare o parabolă, un semn pictat pe credulitatea

Ştearsă a veacurilor de demult:

Să trecem prin uşă.

 

Piatra e data la o parte; nu o piatră de hârtie;

Nu o piatră de poveste,

Ci imensa stâncă a materialităţii ce în obstinata măcinare a timpului

Va eclipsa în noi lumina orbitoare a amiezei.

 

Iar dacă lângă mormânt e un înger

Să fie un înger viu

Îngreunat de cuantumul lui Max Plank,

Însufleţit de păr, mat în

Lumina zorilor, înveşmântat în pânză veritabilă

Toarsă la un gherghef adevărat.

 

Să nu o arătăm mai puţin monstruoasă,

Mai convenabil nouă, mai roză,

Ca nu cumva, treziţi în a douăsprezecea clipă, de minune să fim ruşinaţi

Şi de dovadă să fim striviţi.

 

 

Text şi imagine preluate de aici. Traducerea îmi aparţine.

Publicitate