Arhivele lunare: Ianuarie 2012

‘Problema raului’ sau problema ateului?

Am auzit de multe ori argumentul apologetic ce presupune ca ateul, in virtutea premiselor sale, nu are dreptul, in sens epistemic, sa ‘ridice’ problema raului. Apologetii crestini care apeleaza la tactica asta retorica afirma ca pana interlocutorul nu admite existenta lui Dumnezeu si realitatea obiectiva a raului, dezbaterea nici nu poate demara. Cu alte cuvinte, ateului i se cere sa renunte la ateismul sau ca sa poata formula o astfel de obiectie. Manevra asta mi se pare incorecta si aroganta. „Rau? Ce iti da dreptul sa afirmi ca raul exista? In conceptia ta ateista despre lume nici macar nu putem vorbi despre rau…” ii raspunde condescendent teistul.

Ateului, vezi bine, i se cere sa dea socoteala de prezenta raului pe premise ateiste. Pentru multi, gaselnita asta e geniala. Ce usurare pentru apologetul crestin! Inainte ca macar sa inceapa discutia crestinul a si castigat!

Cateva observatii…

1. Presupunand ca cerinta ca ateul sa dea socoteala de existenta raului dat fiind premisele sale ateiste este legitima, e improbabil ca crestinul sa fie de acord cu explicatia pe care ateul o va formula, indiferent care este ea. Cu alte cuvinte, discutia nu va avea loc. Cu alte cuvinte, crestinul da bir cu fugitii…

2. Daca ar trebui sa asteptam pana cand crestinul si ateul cad de acord asupra termenilor (natura raului, existenta lui Dumnezeu) inainte ca problema raului sa fie dezbatuta, din nou, dezbaterea nu ar mai avea loc niciodata. Crestinul fuge din nou de o lupta barbateasca…

3. In plus, a-i cere ateului sa demonstreze validitatea propriei sale intelegeri cu privire la subiect (natura raului, existenta lui Dumnezeu) inainte ca dezbaterea sa aiba loc e complet gresit si de rea credinta, fiindca, in fond, ceea ce ateul interogheaza sunt convingerile crestinului (teismul) si coerenta lor. Sa nu uitam, crestinul e cel care crede in doua lucruri care, (cel putin) in aparenta sunt contradictorii: existenta unui Dumnezeu benevolent si atotputernic (etc) si existenta raului obiectiv. Ateul nu este responsabil sa dovedeasca veridicitatea unei explicatii a prezentei raului sau a existentei umane, asa cum nu e responsabil sa dovedeasca o anumita conceptie despre Dumnezeu ca fiind adevarata. Ateul se indoieste de coerenta pozitiei de a crede doua lucruri ce par a fi contradictorii. Rezulta ca povara de a dovedi ( 🙂 ‘the burden of proof’) e pe spinarea teistului/crestinului. Problema raului e… problema crestinului.