Anunţ cu bucurie şi entuziasm apariţia autobiografiei spirituale a lui C.S. Lewis, „Surprins de bucurie. Povestea unei convertiri”, la Editura Humanitas. Ştiam de ea de ceva vreme de la traducătorul ei, Emanuel Conţac, a.k.a Vaişamar (Sincere felicitări!), şi iată că după 2 ani, 6 luni, 3 săptămâni şi 3 zile, cum atât de precis a contabilizat scurgerea timpului, îi apare bucuria în limba română.
Cumpăraţi şi citiţi cartea ca să vedeţi încă o dată că religia creştină e departe de a fi pentru cei bătuţi în cap, impresionabili şi superstiţioşi. Surprins de bucurie e una dintre multele mărturii că oameni respectabili, intelectuali de rasă, lucizi, cu spirit critic se întorc la Dumnezeul creştin nu pentru a abdica de la vocaţia lor intelectuală, ci pentru a-i da sens, angajându-se în slujba Celui „în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei” (Coloseni 2:3).
Câteva date biografice:
CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) s-a nãscut la Belfast, într-o familie anglo-irlandeză a cărei pasiune pentru lecturã i s-a transmis şi lui de la o vârstă fragedă. De îndată ce a învăţat să scrie, a trecut la primele exerciţii literare – povestiri despre „şoricei îmbrăcaţi în zale“ şi isprăvile lor cavalereşti. La patru ani le punea deja în vedere apropiaţilor că doreşte să i se spună „Jacksie“, devenit mai târziu „Jack“. Tot în copilărie trăieşte întâia oară Bucuria, o experienţă fundamentală, a cărei semnificaţie avea s-o expunã pe larg în autobiografia sa spiritualã, Surprins de Bucurie (1955). A renunţat la creştinism, după propriile spuse, la 13–14 ani, când era elev la Cherbourg House, o şcoală elementară particulară din Malvern, mai ales ca urmare a învăţăturilor heterodoxe ale intendentei şcolii, Miss G.E. Cowie. După o şedere de un an la Colegiul
Malvern, a luat lecţii cu un profesor particular, W.T. Kirkpatrick, sub a cărui îndrumare a câştigat o bursă de studii la Oxford. În 1925 a fost ales fellow al Colegiului Magdalen, unde va preda aproape trei decenii, pânãă la ocuparea catedrei de literaturã engleză medievală şi renascentistă de la Cambridge (1954). În 1929 revine la creştinism sau, mai exact, la teism, ca „cel mai şovãielnic şi mai abătut convertit din toată Anglia“. Până a ajunge însă la credinţa că „Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu“ aveau să mai treacă doi ani. În 1933 publică The Pilgrim’s Regress. În următorii treizeci de ani scrie numeroase alte lucrări de apologetică sau spiritualitate creştină: Miracles, The Four Loves, The Problem of Pain (trad. rom. în volumul Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii, Humanitas, Bucureşti, 1997), The Screwtape Letters (Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Humanitas, Bucureşti, 2003), Mere Christianity (Creştinism, pur şi simplu, Humanitas, Bucureşti, 2004), The Great Divorce, A Grief Observed. În paralel, publică science-fiction (Space Trilogy) şi literaturã pentru copii (Cronicile din Narnia, Rao, Bucureşti, 2006), abordând subiecte de inspiraţie creştină.
Între numeroasele sale lucrări ştiinţifice se detaşează The Allegory of Love: A Study in Medieval Tradition, Rehabilitations and Other Essays şi English Literature in the Sixteenth Century Excluding Drama.
Cartea urmează să apară curând în librării. A apărut deja pe site-ul editurii de unde poate fi comandată.
Proprietari de blog şi site-uri, aveţi toată libertatea să preluaţi ştirea şi să promovaţi cartea!
Felicitări Vaişamar!
"în" şi "sub" GÂNDURAR-ul lui natan 