Arhivele lunare: Noiembrie 2010

Dealul Cadrelor Ratate. Gândurări despre fotografie

Fotografiile bune impresionează, printre altele, prin simplitatea lor curată, prin forţa lor de evocare/sugestie/povestire dată, nu de puţine ori, de (sic!) puţinătatea mijloacelor chibzuit şi inspirat folosite (less is more!). Fotografiile bune par atât de simplu de făcut. De ce? Pentru că sunt simple şi curate, fac pătrunderea privitorului în lumea şi atmosfera lor foarte lesne. Pentru că sunt oneste, verosimile, palpabile. Simţi în ele stofa lumii în care te preumbli şi tu ca subiect în fel şi fel de cadre, care mai de care netrase. Fotografia bună surprinde momentul de aranjare desăvârşită. Acel interval infinitezimal între c şi  k… click, când totul e la locul lui.

Orice pereche de ochi, oricât de necultivaţi vizual recunoaşte reflexiv fotografia bună. Nu e mirabil? Sigur avem cu toţii un organ pentru recunoaşterea automată a fotografiilor reuşite, în care liniile cad numai bine, subiectul e bine definit şi oportun poziţionat în cadru şi “aerul”, oh, aerul, e atât de proaspăt-sincer.

Şi totuşi, oricât de simplu pare de făcut, fotografia bună nu e la distanţă de un click! de tine (de cele mai multe ori). Fotografia bună e undeva dincolo de Dealul Cadrelor Ratate, prea încărcate, dezordonate, neoneste şi trase de păr. Şi, din câte îmi dau seama, din mărunta mea experienţă, şi din citite, Dealul Cadrelot Ratate trebuie trecut de toţi călătorii care vor să ajungă la fotografiile lor bune. Totuşi, ce mi se pare interesant e că uneori o şti tu şi o ştiu criticii tăi că eşti în urcuş, pe Deal. Produci pe bandă rulantă banalităţi, locuri comune fotografice, întăreşti contururile tuturor clişeelor de pe lumea asta. Dar dintr-o dată îţi zvâcneşte din aparat o imagine care spune lămurit că ai trecut Dealul şi că ai ajuns la destinaţie. În mulţimea de rateuri se înalţă falnică o fotografie bună, simplă şi bună povestitoare. Te bucuri, ai oameni care se bucură cu tine. Eşti energizat şi motivat, şi te apuci din nou de lucru. Dar în imediat clipa următoare îţi dai seama că, de fapt, ai revenit pe costişă şi încă eşti în plin urcuş. Te opinteşti şi urci mai departe, trudind, arzând clişee după clişee… Cadrul bun a fost un dar special (toate sunt de fapt daruri), o teleportare providenţială spre destinaţie, care te-a umplut cu nădejdile şi vigoarea necesare de a-ţi continua parcursul cu obedienţă şi smerenie de ucenic.

Să ne vedem dincolo de Deal…

(Gândurări ivite în urma unei răsfoiri a excelentului portofoliu virtual al lui Silviu Gheţie,)

Anunțuri