Una dintre sarcinile apologeticii modeste este să pună pietricele în încălțările necredinciosului.
In functie de obiectivele pe care si le asuma, apologetica este de doua feluri: modesta sau triumfalista. Apologetica modesta, printre altele, sugereaza plauzibilitatea si atractivitatea credintei crestine, formuland argumente (aplogetica rationala) si povestind la modul ‘dar daca…Dumnezeu (nu) exista’ si ‘vino si vezi’ (apologetica poetica/narativa). In tot acest timp, apologetul modest intelege ca nu poate ‘dovedi’, in sens tare, existenta lui Dumnezeu printr-un argument, nici macar prin toate argumentele formulabile luate impreuna, si nici nu poate convinge prin povestirea sa. In schimb, apologetul triumfalist e convins ca ceea ce ofera e o demonstratie cvasi-definitiva bazata pe dovezi de netagaduit. Urca frecvent pe calapodul silogismelor spre a executa cu sange rece conceptiile concurente. Adesea ii priveste cu superioritate pe interlocutorii sai necredinciosi, care persista in ceea ce el considera a fi conceptii a caror irationalitate crede ca a demonstrat-o.
Apologetica modesta cauta sa ‘dea de gandit’, ‘sa nu lase in pace’, ‘sa puna pe ganduri’, nu (neaparat) sa convinga pe loc, si in niciun caz sa ‘demonstreze’ beyond a shadow of a doubt.