Apologetica persuasiunii

Unii fug de apologetică, alții fug încântați spre ea. Pentru unii, apologetica e ori complicarea inutilă a ”credinței simple” ori încercarea zadarnică de a ‘dovedi’ existența lui Dumnezeu cu ajutorul rațiunii (im)pure. Pentru alții, apologetica e mirajul descoperirii adâncimii credinței bine întemeiate. Pentru mine, apologetica e disciplina și arta de a fi creștini convingători.

Cuvântul-cheie? Convingător sau persuasiv.

A fi convingator înseamna mult mai mult decât dibăcie discursivă în prezentarea unor argumente și dovezi pentru diverse articole de credință. Presupune un întreg fel de a fi. Nu doar logos, ci și ethos și pathos. Nu doar vorbă, ci și faptă. Nu doar argument, ci și atitudine și dispoziție. Nu doar discursul unei persoane individuale (apologetul), ci viața trăită în comun (Biserica). 

Persuasiunea adevarată e opusul manipulării. Un discurs persuasiv cuprinde mijloace care solicită participarea activă a celui adresat în descoperirea ”ideii”: întrebari, povestiri, artă dramatică, scenarii de tip ”ce-ar fi dacă...” șamd. În felul asta, audiența gândește ”cu capul ei”. Natan e persuasiv când îl confruntă pe David. Domnul e persuasiv prin întrebările pe care le pune și pildele pe care le rostește. Și se pot da încă multe alte exemple din Scriptură. Aceasta nu înseamnă că toți vor fi ”convinși”. 
 Un text, un discurs sau o persoană, cred eu, pot fi convingătoare fără a-i convinge pe toți. Poți fi convingător fară a convinge , fiindcă convingerea unei persoane apare la întretăierea tainică a libertății sale cu lucrarea nu mai puțin tainică a Duhului lui Dumnezeu.

Publicitate