Ce crede Lucian Mîndruță despre Biserică

Lucian Mîndruță a publicat de curând pe peretele său de Facebook următoarea profesiune-de-credință/critică-poetică-la-adresa-Bisericii:

Eu cred ca Biserica nu crede in demnitatea omului.
Pentru ca altfel nu l-ar lasa sa mearga in genunchi in jurul cladirii.

Eu cred ca Biserica nu crede ca noi am putea face ceva bun, impreuna. Pentru ca altfel ar schimba tipicul slujbei in care un popa vorbeste cantand si ceilalti il asculta hipnotizati.

Eu cred ca Biserica nici macar nu si-a citit cartea de capatai. Pentru ca altfel n-ai fi vazut popi cu coif aurit, episcopi cu masini ca ale Cezarului si afaceri ca la tarabele daramate de Iisus in Templu. 

Eu cred ca Biserica nu are incredere in noi ca putem sa concepem un Dumnezeu abstract, ca o idee, ca o esenta a inceputului si sfarsitului lumii. Si de aceea ne incurajeaza sa pupam bucati din trupurile lumesti ale altor oameni. 

Eu cred ca Biserica nu are incredere in noi ca avem nevoie de ea. Asa ca procedeaza la fel ca Mega Image: ne mai face cate o filiala in drum, ca nu cumva sa mergem la concurenta.

Eu cred ca Biserica nu se mai gandeste demult la rostul ei. Acela de a schimba lumea in bine. Pentru ca altfel n-ar face intelelegeri cu politicienii care fura, mint si tradeaza turma credinciosilor.

Dar totusi eu cred ca Biserica e o institutie careia ii e frica de Dumnezeu.
Da, frica ca El nu cumva sa existe si sa afle cu ce se ocupa ea!

Stilistic, textul lui Mîndruță este splendid. Referitor la conținut, aș spune următoarele: daca nu as simti ca Lucian Mindruta e gata sa arunce, din reflex secularist, ‘pruncul’ imaginarului ‘vrajit’ (enchanted), sacramental, constitutiv credintei crestine odata cu apa murdara a metehnelor si derapejelor BOR-ului (si a altor ‘intrupari’ istorice, locale ale Bisericii cu B mare), ar fi o critica fina in registru poetic. Dar – fara a apara mersul ingenunchi in jurul bisericii sau pupatul de moaste – ma intreb daca nu cumva indaratul dispretului fata de asemenea practici misuna materialismul – posibilul angajament metafizic al autorului. „Eu cred ca Biserica ne crede prosti. Pentru ca altfel ar inceta sa mai vorbeasca la pereti, sa ne imbie moartea unui iudeu din primul secol ca si solutie la problema de capatai a lumii” – ma întreb dacă glosa aceasta nu ar fi putut figura printre randurile lui Mindruta? Prin aceasta nu caut decât să văd în ce măsura critica BOR-ului are la bază o suspiciune funciară, vecină cu negarea, față de „all things supranatural.”

Publicitate