Mai multe despre „Jesus Asked” – Conrad Gempf (2)

Fără o copie tipărită, oricât mi-ar plăcea varianta audio, oricât de exotică ar fi “ascultarea” de cărţi, descopăr uşor dezamăgit că memoria auditivă e mult mai slabă decât cea vizuală. Lectura “prin vedere” fixează înţelesul şi vizual, şi prin “vocea” interioară a lectorului (pe care tehnicile dubioase de citire rapidă ne spun să o suprimăm. ciudat lucru. nu-l pot face).
Am terminat de auzit cartea lui Conrad Gempf. E bună până la capăt. Spun asta fiindcă am dat peste destule cărţi care demarează în trombă, ca stil şi conţinut, dar care, până la “urmă”, cad într-o lentoare şi monotonie ideatico-stilistică. Nu e cazul lui Gempf. Abordarea retorică a dialogurilor lui Isus e antrenantă şi revelatorie pentru multele subtilităţi tupilite în textul evangheliilor. Ne-am obişnuit cu imagini edulcorate despre duiosul Isus Cristos. Ne-am obişnuit cu slogane de tipul “Jesus is the answer”. Într-adevăr, Isus-ul evangheliilor, adevăratul Isus, este şi duios, agreabil, “blând păstor”, dar şi intransigent, necruţător în conversaţii, răscolitor prin cuvinte şi prezenţă, jignitor chiar faţă de cei care caută “să-l prindă” cu vorba. “Jesus is the answer” este o afirmaţie teologică validă, dar referindu-ne strict la tipul de comunicare practicat de Isus, avem o imensă surpriză să-l aflăm mai degrabă întrebând decât dând răspunsuri directe. Întrebarea, pare-se, e unealtă conversaţională, maieutică pe care Isus o foloseşte copios. Isus ca şi “conversational hijacker”, deturnător profesionist care comută dialogul de la simpla curiozitate intelectuală spre “the heart of the matter” (miezul problemei), inima însăşi a celui care întreabă.
Iată câteva din tipurile de întrebări puse de Isus şi inventariate de Gemp:
– întrebări banale, de informare
– întrebări retorice
– întrebări încuietoare
– întrebări de evaziune
– întrebări mustrătoare – “dismantling His desciples“ (Nu ţi-am spus să nu…) A doua înmulţire a pâinilor… Marcu 8 “Tot nu înţelegeţi?”

Îmi spun mie şi le spun celor interesaţi că ar merita un studiu, poate o lucrare de licenţă, pe dialogurile lui Isus dintr-una din evanghelii. Ar trebui speculată pendularea aiuritoare între literal şi simbolic, francheţe şi subtilitate, inventariate tipurile de metafore create şi folosite, “tonurile” cristice în conversaţii etc. De asemenea, cred că ar face subiectul unei bune cercetări un studiu comparativ al diferenţelor dintre interogaţia cristică şi cea socratică sau, cum îi place Pătrăţosului să amintească ori de câte ori de inveşte ocazia, diferenţele şi asemănările dintre ironica socratică şi cea cristică. Apoi, din nou, tot la Socrate şi Isus, “maieutica” lor.

Închei ceea ce doar impropriu poate fi numită o recenzie printr-una din ultimele fraze ale cărţii, bine construite şi plină de miez:

“What Jesus wanted to know, what Jesus was dying to know was “Why do you call me good” and “Who do you say that I am”. Iată două “curiozităţi” pentru care Isus şi-a dat viaţa… ce determină ataşamentul meu faţă de el? De ce Îl numesc “bun” (“Bunule învăţător” – Luca 18.18)? şi “care este teologia mea”, înţelegerea mea a identităţii Sale?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: