După parodie-liturghie

Marius Cruceru a preluat, previzibil şi creativ (sic!), video-ul meu şi a dus discuţia mai departe. În loc să scriu pe blogul dumnealui un comentariu prea lung, am preferat să răspund unor chestiuni pe care le ridică în rândurile ce urmează. Pentru cei care nu cunosc discuţia, mergeţi aici şi aici.

Mă bucur că discuţia nu se prăbuşeşte în ringul de box unde se dă eterna luptă dintre închinarea clasică/tradiţională vs. “contemporană”/“relevantă”. Consider oportună coborârea discuţiei la un nivel de mai mare profunzime, unde putem atinge anumite chestiuni de substanţă, cum ar fi ispita copierii şi repetitivităţii.

“Copierea ca simptom al lipsei de creativitate” – de acord, atâta vreme cât nu absolutizăm creativitatea, echivalând-o cu ingenuitate şi inovaţie absolută. Creativitatea, să nu uităm, nu înseamnă creaţie ex nihilo, ci adesea prelucrare, ajustare, modificare, calchiere cu discernământ, sinteză etc. Desigur, poate implica şi producţii originale. Întrebarea este: cum copiem creativ. Cum remarca cineva, de ce nu copiem din alte tradiţi eclesiale/liturgice, nu doar din cea americană (contemporary church)? Bună întrebare.

Referitor la întâlnirile de tineret în care apar cam “opt cântări peste tot şi aceleaşi“ se poate spune că repertoriul tradiţional numit (nefast, după mine) “praise & worship” este încă în plină dezvoltare şi este relativ recent. Să nu uităm că vorbim de muzică “contemporană” de prin anii ’80 încoace, şi mai apoi de ramura “worship” (folosesc terminologia împământenită, problematică nevoie mare) de prin 2000 încoace. Or, majoritatea “imnurilor”/cântecelor din cartea roşie fac parte dintr-un repertoriu creat în decursul a 500 ani (de la Reformă încoace). Sunt chiar şi unele excepţii, cu canturi gregoriene mult mai timpurii. Aşadar nu e chiar aşa de marea mirare că există un număr restrâns de cântece (dintr-un repertoiu mult mai restrâns ca imnologia protestantă) ce beneficiază de o circulaţie mai mare. Acesta este procesul firesc de selecţie şi de sendimentare a pieselor cu adevărat valoroase.

Nu cred că e greu de demonstrat că îndemnul de a cânta Domnului o cântare nouă nu are în vedere inovaţia perpetuă, ci prospeţimea, duhul alert în cântarea chiar şi a pieselor compuse “deunăzi”. Că îndemnul vizează şi creaţia de piese noi este de netăgăduit.

Da, putem vorbi de liturgică în mediul evanghelic! Categoric! James K. A. Smith, a cărui carte tocmai o parcurg (“Desiring the Kingdom. Worship. Worldview, and Cultural Formation”) ne vorbeşte chiar şi de liturghii seculare, ca şi reţele de practici şi obiceiuri profund formative la un nivel inconştient şi afectiv. Dacă înţelegem liturgica într-un sens primar, fără bagajul istoric, ecleziastic, ca ordine/rânduială a închinării colective, atunci putem vorbi legitim atât despre liturghia baptistă de la o biserică de ţară, cât şi despre liturghia anglicană (high church).

Cred că previzibilitatea şi creativitatea nu sunt noţiuni antitetice. Aş vorbi de previzibilitate la nivelul elementelor constituente unei serviciu de închinare. Un serviciu trebuie să fie previzibil, în sensul că, dacă e să fie biblic, trebuie să conţină rugăciune, cântare şi predicare (inter alia). Cred că previzibilitatea la nivelul înşiruirii, înlănţuirii momentelor liturgice poate duce la automatism şi participare (mentală, afectivă, spirituală) redusă din partea membrilor. De aceea creativitatea ar trebui să se manifeste şi la felul în care momentele principale ale închinării sunt aranjate.

Discernământul este esenţial fie că importăm de peste mări şi ţări ori de peste timp şi veacuri, din varii tradiţii bisericeşti, fie că preluăm şi implementăm elemente autohtone. Într-adevăr problema elementului autohton e cât se poate de serioasă, aşa cum ne atrage atenţia Ioana (comentariu la postarea lui Marius Cruceru). Sunt o mulţime de biserici care se mândresc cu autohtonismul lor liturgic… dar vai de cel cu urechile şi simţul muzical sensibile care le frecventează (lăutăria, manelismul evanghelic etc etc)! Dar aş merge un pas mai departe. Tot vorbim de specificul autohton, dar în afară de cântecele fratelui Moldoveanu, mai ştim ceva? Nu cumva riscăm să devenim nişte poporanişti evanghelici? Care este specificul autohton şi cum ar trebui el să se regăsească în bisericile noastre? Nu văd cum am putea evita muzica populară. Nu văd cum am putea evita instrumentele muzicale româneşti. Aud de multe ori critica la adresa modelului american de închinare (muzica “praise&worship”) care sună cam aşa: “Nu merge la noi. Nu ni se potriveşte. Nu respectă specificul nostru. Etc.” Dau un simplu exemplu de element autohton (“specificul nostru” bizantin) pe care l-am preluat, când de fapt nu trebuia: spiritul auster, aerul posomorât, feţele trase – atât de des întâlnite în bisericile ortodoxe.

Serviciul de închinare trebuie să fie FRUMOS. Ştiu că sună romantic, poeticos-vacuos, dar prea multe servicii sunt schematice şi aride. Lipseşte deopotrivă bucuria şi frumuseţea (atât cea exterioară, a lăcaşului, cât şi cea proprie liturghiei). De aceea invocarea versetului în care se vorbeşte de felul în care “Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii” pentru a legitima prostul gust, urâţenia în biserică şi în serviciile de închinare este ilicită şi grosolană.

Mai sunt multe de spus, desigur. Cred că ne putem trăi vocaţia creativă în contextul bisericii, ca şi Chipuri Restaurate!

Anunțuri

3 gânduri despre „După parodie-liturghie

  1. excelent, NAtan, mă bucur că ai preluat mingea, voi răspunde după ce mă duc să fac o liturghie creativă şi previzibilă la Aleşd 🙂
    foarte greu de îmbinat cîteodată cele două.

    Azi?
    citim psalmul 14, la care adăugăm 31, apoi iar 31, apoi iar 31, apoi iar 31.
    Să vedem ce iese. Între psaltiri lne rugăm

  2. […] (rasvancristian) 72. Rugăminte pentru cuplurile căsătorite… (mariuszarnescu) 84. După parodie-liturghie (gandurar) 95. Conferința “Amăgirea lui Darwin” cu dr. Emil Silvestru […]

  3. […] si 2 copii ai sai, Alex si Adrian au murit intr-un accident de masina (timisoaraevanghelica) 80. După parodie-liturghie (gandurar) 81. Rugăminte pentru cuplurile căsătorite… (mariuszarnescu) 96. Macii de la […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: