O invitaţie la… recesiune

Scriu post-ul acesta aici, fiindcă nevasta nu îmi dă voie să mă exprimez pe site-ul cu pricina 🙂 Cenzura cred că îmi face totuşi bine. OK, Despre ce e vorba? Am fost invitat de curând pe o reţea de socializare, nu şpui care, să mă alătur unui grup ce caută să găsească x (un nr. mare) de evanghelici români pe respectiva reţea de socializare, deşi nu e foarte clar de ce a pornit în căutarea lor şi ce are de gând să facă odată ce i-au găsit.

În zelul de a aduna membrii, bine intenţionat, nu mă îndoiesc, au lăsat să se strecoare o hazlie inadvertenţă care sună cam aşa: “Fii parte la această recesiune”

Nu comentez construcţia nenaturală limbii române “fii parte la…” care pare calchiat după “be a part of”, dar la ’recesiune’ chiar nu pot să nu comentez. Sincer, nu îmi imaginam că putem fi afectaţi chiar la nivelul limbii de recesiunea economică. Bănuiesc că administratorii vroiau să spună insurecţie, resurgenţă, referindu-se probabil la o mişcare contraculturală/emulaţie pro-valori evanghelice. Nu sunt tocmai sigur. Probabil că s-au inspirat din site-ul organizaţiei lui Mark Driscoll, care se numeşte Resurgence, dar recesiunea n-are nici în clin, nici în mânecă de a face cu ce vrea grupul bine intenţionat de pe respectiva reţea de socializare. Păcat e faptul că, prin asemenea inadvertenţe, se ajunge la echivalenţe de genul evanghelic=necunoscători ai limbii române.

Mai multă trezvie, evanghelici români!

Anunțuri

2 gânduri despre „O invitaţie la… recesiune

  1. aurelmateescu spune:

    cel mai bine era sa intrebi despre ce recesiune este vorba 🙂

  2. gandurar spune:

    Dac-ar fi fost un termen ambiguu, ce sa poata fi folosit cu mai multe sensuri in functie de context, da, zic si eu, ar fi fost oprtun sa intreb. Din pacate lui ‘recesiune’ nu-i gasesc nici o valenta pozitiva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: