Continental despre muzica creştină

Muzica crestina nu este cea care foloseste un text crestin, ci a carei desfasurare genereaza un act de inchinare in Duh si Adevar, dar si raspunde nevoilor de inchinare ale congregatiei, nu starneste doar emotii. – CONTINENTAL, fragment din interviul acordat site-ului Crestin Total

Nu că nu aş fi ştiut deja de seriozitatea cu care CONTINENTAL abordează muzica creştină, fapt ilustrat în textele bine închegate, traducerile reuşite (poate niţel cam ’creative’, in sens traductologic, pentru gusturile mele) şi prestanţa plină de modestie, bun simţ în închinare (citeşte mai multe aici), dar citatul acesta mi-a atras din nou atenţia asupra uneia dintre cele mai reuşite formaţii muzicale creştine din România.

Îmi place enorm înţelegerea organică şi dinamică a muzicii creştine pe care o ilustrează citatul de sus. Ce e muzica creştină, ne întrebăm şi ne tot întrebăm? Aceeaşi mărie seculară (melodie, stil) cu pălărie pocăită (text aşa-zis ’creştin’ – şi aici rămâne mult de zis)? CONTINENTAL răspunde exemplar, NU. Muzica creştină trece dincolo de prezenţa unor termeni cheie din vocabularul doctrinar (caz fericit!) în linia textului, cuprinzând actul de închinare pe care îl generează. O înţelegere holistică ce sper să îi responsabilizeze pe liderii trupelor de muzică creştină şi să îi motiveze în a produce o muzică generatoare de închinare. Nu spun nimic despre genuri şi instrumente muzicale folosite în închinare. Departe de mine de a mă alătura celor care au întocmit cu acribie lega-listă lista “instrumentelor interzise în închinare”. Tot ce e instrument inteligent, inspirat şi frumos făurit are loc în închinarea pe care i-o aducem Dumnezeului Prea Înalt. Cred în schimb că anumite genuri şi sub-genuri muzica, privite cu discernământ spiritual, vor fi imposibil de integrat în actul de închinare. Exemple nu dau. Mă alătur lui Pavel şi spun, şi în problema asta, ’fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi’ şi să îşi răspundă onest care genuri muzicale îl invită la închinare şi care nu; care genuri generează un climat favorabil închinării, şi care generează climate chiar potrivnice închinării.

Ca punct de pornire într-o eventuală discuţie, ce spuneţi de definiţia asta (foarte generoasă, ar spune unii) a muzicii creştine: muzica creştină este orice fel de muzică, cu text, explicit creştin (la nivel semantic), sau fără text, ce invită/îmbie/generează/favorizează închinarea în duh şi adevăr, atât la nivel individual, cât şi la nivel corporativ.

Ce ziceţi de o îneţelegere “reader-response” (recepţia cititorului/auditoriului) a ’muzicii creştine’? Care sunt avantajele, care sunt neajunsurile? Surprinde bine, oprtun zic eu, dimensiunea subiectivă, adică de reacţie, participare a mea ca închinător, dar ce omite? Există anumite constante în ’muzica creştină’ sau sensul ei e dat de subiectivitatea fiecăruia? Poate, de pildă, Requiem-ul lui Karl Jenkins să fie muzică creştină pentru mine şi poate să nu fie muzică creştină pentru tine? Dacă, da, de ce da, dacă nu de ce, nu? Dacă, da, în ce condiţii, dacă nu, din ce cauze?

P.S. – tocmai am aflat de pe site-ul oficial CONTINENTAL, ca astăzi, 5 noiembrie cântă tocmai în Dublin, Irlanda,  la Biserica Baptista Finglas şi Biserica Baptista Grace, cam la o ora şi jumătate de Belfast… dac-am avea maşină probabil c-am fi tentaţi să dăm o tură  “down south”, cum zic nord irlandezii noştri cu faţa uşor încruntată.

Anunțuri

2 gânduri despre „Continental despre muzica creştină

  1. dorin frandes spune:

    Dragă Natan
    Am dat de blogul tău prin intermediul fratelui Marius. Tot ceea ce scrii, in interventia de faţă, este foarte aproape de ceea ce caut si eu, precum si de modul in care gindesc eu, de altfel ai avut probabil ocazia ca să-ţi dai seama de asta, in puţinele dar lungile discutii pe care le-am purtat. Referitor la definiţia pe care o propui pentru muzica creştină (deranjantă cacofonie, un pic mai lejeră decât atât de famililul „Luca capitolul….”), deci definiţia cred că poate fi utilizată doar în mediile creştine, în care există noţiunea şi sentimentul de închinare. Doar în astfel de comunităţi se poate face distincţia între îndemnul la închinare sau la orice altceva. Ar fi interesant să construieşti o definire a muzicii creştine care să o caracterizeze şi să o facă perceptibilă pentru un cititor laic, din orice cultură.
    Mă gândesc la noţiunea de „adecvare”. Raportând sonorul produs la o situaţie dată vom constata că poate exista şi muzică creştină „poticnitoare” ca să nu folosesc termeni mai duri. Am asistat la unele servicii religioase petrecute în biserici respectabile, cu departament muzical plin de profesionişti, în care neglijarea acestui parametru „adecvare” a declanşat în mine stări contradictorii, care mă duceau tot mai departe de scopul „momentului muzical”: constituirea unei cât mai propice stări pentru comuniunea cu Dumnezeu, pentru închinare, pentru nevoia de proşternere. De la ce porneşte „disconfortul”. Din nefericire există 1001 de motive. Pentru unii chiar şi un acompaniament nepotrivit este ca ozgârietură pe retină. Unii organişti sunt atât de „primitivi” încât îşi imaginează că intensitatea instrumentului e bine să domine pentru a acoperii unele stângăcii ale congregaţiei care cântă, ori pentru a le impune un anumit tempo, ori pentru ca, nu ştiu cine, să nu observe că doar o mică parte a sălii participă la cântul colectiv. Şi atunci mă întreb pentru cine cântă creştinii din sală: unii pentru alţii, ori pentru Dumnezeu. Dacă pentru Domnul cântăm şi eu cred că asta ar trebui să se întâmple, El aude exact intensitatea şi ardoarea, dăruirea cu care participă fiecare dintre cei prezenţi indiferent de faptul că este sau nu „protejat” de intensitatea instrumentului de acompaniat sau de vocea tunătoare a unui frate sau soră zeloasă, din apropiere sau din celălalt colţ al sălii de închinare.
    Dacă tot suntem la fraţii care se sacrifică lucrând la orgă, am întâlnit pe unii care nu prea cântă bine la acest instrument, nu folosesc armoniile adecvate melodiei acompaniate. Rezultatul unei astfel de practici nu generează muzică creştină. Trecând la alţi componenţi ai părţii generatoare de muzică creştină, cântăreţii, constatăm că majoritatea sunt amatori. Excelent! În majoritatea cazurilor doar amatorii, cei care cântă din plăcere, ca hobby, sunt în stare să fie sinceri şi convingători. (La foarte mulţii profesionişti, perfecţi d.p.d.v.tehnic rezultatul cântării este aprope nul , sau dacă este, el se referă doar la admiraţia pentru performanţa interpretului, nu şi la receptarea vreşunui mesaj). Ei cântă uneori solo, alte ori în diverse grupări. Aici iar se pot constata „jdemii de situaţii între neîndemânatic şi penibil către jenant.” Trecând peste deja familiara intonare aproximativă,din punct de vedere al înălţimii şi al ritmului, una dintre marile probleme ale cântăreţilor este dicţia. Cel mai frecvent se întâmplă ca să dispară ultimele sunete care alcătuiesc cuvântul cîntat, ueori doar un t sau c sau m final alteori silabe întregi. Pobabil că se contează pe colaborarea cu ascultătorii în restaurarea textului. Alteori cântăreţii aleg versiuni de text asupra cărora nu şi-au exercitat nici cea mai mică cenzură a bunului simţ lingvistic. Până şi acum, după decenii de la pornirea „luptei” contra accentelor aiuritoare din anumite texte „apucate din bătrâni”, unii mai cântă „pe calea îngustă e luptă” în care şi calea şi îngustă şi luptă are accentele pe dos. D.p.d.v. teologic nu e un sacrilegiu să contorsionezi Calea Îngustă şi Lupta. Până la urmă Calea este chiar Dumnezeu. Şi atunci voica cui o face cel ce cântă astfel: a lui Dumnezeu sau a duşmanului.
    Şi o altfel de inadevare: respiraţia inadecvată frazării. De regulă un cuvânt sau chiar o unitate morfologică trebuie rostite şi chiar cântate pe o singură respiraţie. Foarte puţini dau atenţie acestui aspect şi auzim respiraţii care rup cuvintele în mod cu totul nefiresc, sau desparte părţi esenţiale ale unui propoziţii. De multe ori acest fel de cântare porneşte de la un tempo neadecvat adoptat de interpret. De obicei tempo-ul este prea lent şi e normal ca să nu-i mai ajungă aerul pentru a rosti tot ce ar trebui să zică pe o singură respiraţie. Oricum am asistat în ultima vreme la „prohodiri” ale diverselor cântări comune în care dincolo de probleme le mai sus amintite e mai crea şi stare de jale colectivă care pot fi caracteristice doar unor situaţii de mare jale, nicidecum de închinare, laudă sau orice alt fel de adresare către Dumnezeu.
    Natan constat că sunt pe cale să scriu un tratat despre „aşa nu”, d.p.d.v. tehnic în muzica unor creştini nou testamentali. Te rog să mă ierţi. Dar dacă crezi că e de folos pot să continui, căci din păcate sunt încă multe metehne constatate nu numai de mine dar discutate. păcat că doar în medii neformale, adică pe la colţuri, ceea ce nu e biblic. Toate ţin de creştinismul muzicii.
    Să ai un Crăciun cât mai binecuvântat împreună cu soţia şi toată familia.
    Dorin

  2. Skama spune:

    In primul rind cred ca ar fi mai corecta titulatura „muzica cu mesaj crestin” deoarece muzica in sine (fara versuri) nu cred ca e crestina sau necrestina.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: