Revenire

Cu imensă ezitare, revin. Revin nu fiindcă am cedat unor stringenţe exterioare (o vreme Ligia mă trăgea consecvent de mânecă; apoi, trist, a renunţat), ci fiindcă mi-e dor de blog. Mi-e dor să (mă) scriu. Să-mi fie cu iertare aerul uşor ermetic pe care s-ar putea să-l degaje rândurile de azi. Apologiile sunt de mult trecute la “spam” pe blogul ăsta. Sunt în biblioteca Gamble din cadrul Union Theological College din cadrul Institutului de Teologie din cadrul Universităţii Queen’s, Belfast. E bine că toate sunt în cadru, deci în-cadr-ate aici. Tăcere elocventă între rafturi înţesate cu rostiri mai mult sau mai puţin potrivite despre Dumnezeu (Logoi prepoi tw Thew – Athanasius). Gamble (http://www.union.ac.uk/library/) e o biblioteca foarte serioară de teologie. Bibliotecarul-şef îmi spunea că fondul anual de achiziţii e undeva la 10.000lire. Chiar şi în vreme de criză? Chiar şi în vreme de criză, judecând după masa cu noi achiziţii, mozaic livresc nou şi viu colorat în fiecare săptămână.

Geamuri înalte. Draperii tipic britanice. Mobilă veche. Aer îmbietor de lectură şi studiu.

Aş vrea să mai bloguiesc, dar m-aşteaptă Calvinus (da, reformatorul Calvin) şi cărţile despre el. Un tip auster, determinat, prolific, cu o deferenţă amplu şi abundent demonstrată faţă de Scriptură. And  that’s my essay’s point.

Aşa că…îmi venea să scriu “să ne vedem curând”. Hai mai bine… “să vă scriu curând” chestii ceva mai substanţiale decât gângăviile de azi. Hey, atleast I’m back. Everybody needs a jumpstart now and then.This is mine now.

Cheerio!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: