Când Nietzsche a plâns…

“When Nietzsche Wept” (2007) – o producţie independentă, low-budget a lui Pinchas Perry. Ecranizare după romanul omonim al psihoterapeutului Irvin D. Yalom. Nu e un film biografic în sens strict, care să urmeze cu fidelitate toate sinuozităţile biografiei lui Nietzsche, deşi sunt destule aspecte istorice care au fost încorporate. Amintim patologia lui Nietzsche, care în 1882, anul în care se petrece acţiunea filmului, începea doar să prefigureze prin simptomuri răzleţe şi un psihic încordat colapsul total din 1890, eşecul în dragoste (episodul Lou Salome), relaţia de tip tată-fiu/maestru-ucenic dintre doctor vienez Josef Breuer şi tânărul student la medicină Sigmund Freud (în film, Siggy) în anii de formare a acestuia din urmă, în zorii psihanalizei freudiene. Cazul Bertha Pappenheim (cunoscut ulterior ca Fraulein Anna O), celebru în istoria psihanalizei, este exploatat şi el în film ca suport explicativ pentru obsesia lui Breuer şi criza sa de semnificaţie (mid-life or not).

Acţiunea filmului se petrece în anul 1882 pe când Nietzsche ducea o viaţă nomadă, hoinărind prin marile oraşe ale Europei. Lou Salome, fosta sa iubită care nutrise pentru filozof nu mai mult decât fascinaţie pentru intelectul său vibrant, îi cere lui Josef Breuer, un celebru doctor vienez, să îl accepte pe Nietzsche ca şi pacient şi să-l vindece de… deznădejdea sa profundă şi de gândul sinuciderii. Iniţial refuză, dar apoi, la insistenţele acesteia, dar şi intuind o interacţiune fertilă, acceptă să se ocupe de filozoful cu “tendinţe suicidale şi disperare abisală” sub masca doctorului care-i va trata strict boala fizică. De ce acest tertip? Fiindcă Nietzsche nu-şi poate trăda ideile filozofice, prin urmare “ar refuza orice situaţie în care să simtă că e forţat să-şi predea puterea altui om”, fie el chiar şi doctorul a cărui intenţie e să-l vindece. Ceea ce urmează e o relaţie ambiguă în care rolurile pacient-medic se inversează. Doctorul devine pacient, iar pacientul doftoreşte.

Forţa filmului rezidă în substanţa sa ideatică, în ping-pongul de idei şi frământări filozofice dintre Breuer şi Nietzsche, care salvează prestaţia modestă, pe alocuri chiar penibilă, a actorilor.

E un film care, dacă era nevoie, ne aduce aminte cât de fascinant este Nietzsche. Povestea lui musteşte a disperare şi a refuz înverşunat. Un om care a asfixiat adevărul doar ca să descopere că el însuşi se asfixiază în aerul demenţial şi pestilenţial al cadavrului Dumnezeului căruia el i-a constatat moartea. Nu trebuie uitat: Nietzsche nu este, în sens profund, asasinul lui Dumnezeu, în ciuda antiteismului său virulent şi explicit din cărţile sale, ci mai degrabă medicul legist şi simultan profetul erei post-creştine neîncheiate până astăzi. Influenţa sa este colosală în dezvoltarea filozofică şi teologică de după el. E ceva sfâşietor de trist în destinul lui Nietzsche. Un om în curţile adevărului, care a putut spune odată în revărsarea ingenuă a sufletului său

I have firmly resolved within me to dedicate myself for-
ever to His service. May the dear Lord give me strength
and power to carry out my intention. . . . Yes, dear Lord,
let thy face shine upon us forever! Amen!

—Aus meinem Leben

ajunge să-şi piardă minţile, probând în tragica sa viaţă consecinţele înăduşirii Adevărului. Nietzsche demonstrează cu prisosinţă că cei care resping adevărul revelat în Scripturi, îl înăduşă, sunt damnaţi să îl împlinească în toată negativitatea sa. E poate cea mai tulburătoare ironie a vieţii. “Nebunul zice în inima Sa: <Nu este Dumnezeu>” (Ps. 14). Ateul, deci, se supune unei autoîndoctrinări asidue, violentând firescul adevărului existenţei lui Dumnezeu mărturisit deopotrivă în realitatea exterioară a creaţiei (Ps. 8.3-4; Ps. 19.1-3), cât şi în inima care “zice din partea Ta: <Caută Faţa Mea!>. Nebunul trebuie să-şi supună violent inima spunându-i un neadevăr, intoxicând-o cu propagandă până la nebunie şi moarte. Nebunul suprimă astfel mărturisirea inimii. Şi ce e suprimarea inimii dacă nu supremul act de nebunie care-şi găseşte cea mai cutremurătoare concreteţe în suprimarea vieţii înseşi. Când te lupţi împotriva ta însuţi, atacându-ţi propria inimă prin înăbuşirea mărturiei ei, soarta ta nu poate fi alta decât moartea precedată de nebunie.

Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă măcar că L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dat la gânduri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit.” – Romani 1.19-22

Anunțuri

7 gânduri despre „Când Nietzsche a plâns…

  1. anitta spune:

    as vrea sa stiu daka exista si cartea „Cand Nietzsche a plans” …ms

  2. natanm spune:

    Da, Anitta, există, însă doar în engleză, cu titlul “When Nietzsche Wept” de Irvin D. Yalom (2005). Jungla Amazoniană cred că o are de vânzare şi ţi-o poate aduce chiar şi în România cu până la $5 pentru transport.

  3. natanm spune:

    Erată: ai nevoie de un ajutor potrivit ( 😉 ) care să îţi spună că de fapt cartea există şi în română, ba taman la ditamai Humanitasul, cu titlul “Plansul lui Nietzsche”. Vezi http://www.humanitas.ro/carti/carte.php?id=2046
    Iertare pentru nestiinta…

  4. anitta spune:

    ms mult, natanm…fii binecuvantat!

  5. Viorica spune:

    Plansul lui Nietzsche…

    Cateva pagini (ultimele) din aceasta carte le puteti gasi aici:
    http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Irving_Yalom-Plansul_lui_Nietzsche.htm

    Si mai exista o carte despre Nietzsche care mi-a placut:
    „Nietzsche la Torino” de Lesley Chamberlain, Editura Vivaldi, Bucuresti 1999. Cand voi avea timp voi posta si cateva pagini si de acolo.
    Felicitari pentru lecturile recomandate!

  6. natanm spune:

    Mulţumesc, Viorica, si pentru paginile din cartea lui Yalom, si pentru recomandare!
    Numai bine!

  7. Viorica spune:

    Incantata de cunostinta, Natan!
    Candva o sa ne si vedem „pe viu”, sper.
    Pana atunci o sa mai trec pe aici…

    Bucurie va doresc!
    „Un cersetor spunandu-i altui cersetor unde se gaseste paine.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: