“Eu cred” – în ce??

 

în ce?

În ce?? – iată întrebarea!

Despre ce e vorba? Despre o campanie de artă urbană (cu tentă creştină? evanghelistică?) în faza de stingere,  cu abţibilduri roşii şi scris alb lipite pe porţi, cutii de gaz, stâlpi, geamuri şi panouri publicitare. “Eu cred” e mesajul suspendat lipit pe Arad cu care nu rezonez deloc.

Sunt indignat şi tulburat de fiecare dată când trec pe lângă un “Eu cred”. Ce ratare! Şi asta nu pentru că aş fi ateu. Nu pentru că aş fi prins în plasa raţionalismului. Nu pentru că “The God Delusion” a lui Dawkins sau “God is not great: How religion poisons everything” a lui Hitchens, cărţile care marchează revirimentul ateismului în contextul contemporan, mi-ar fi scos ochii credinţei. CI pentru că dincolo de abţibildurile alb-roşii intuiesc o neputinţă evanghelică, o jumătate de mărturie, jalnică, laşă, incompletă şi total ineficientă.

De ce? Fiindcă “Eu cred” nu e destul. Astăzi, problema e departe de a fi dispariţia credinţei per se.  Se poate deplânge şi răspunde dispariţiei credinţei în Dumnezeul Scripturilor. G. K. Chesterton spunea un lucru tulburător: “When people stop believing in God, they don’t believe in nothing, they believe in anything” (Când oamenii încetează să mai creadă în Dumnezeu, problema va fi nu că nu vor mai crede nimic, ci vor crede orice). Credinţa n-a dispărut. Sunt destui nătărăi care cred în mături zburătoare, în plumb preschimbabil în aur, în o mie şi o sută de universuri paralele, în reîncarnare, chiar şi în… credinţa însăşi (autoreferenţială), dacă e să mă refer la ghivecismul misticoid de tip new age.

(Şi) Eu cred ÎN Dumnezeu, dacă asta aţi vrut să spuneţi, băieţi, dar v-a fost ruşine.

Anunțuri

6 gânduri despre „“Eu cred” – în ce??

  1. ihtys spune:

    Eu as fi fericit si netulburat de fiecare dată când as trece pe lângă un “Eu cred”.

    In arta lucurile nu sunt mura in gura, ci e vorba de intelesuri ascunse primei priviri.
    Daca e aparent incompleta sau chiar realmente incompleta nu inseamana ca e necesarmente si ineficienta (sau lasa).
    Multi cred ca cred in Dumnezeu si nu au o credinta mai speciala decat dracii, ci chiar mai josnica decat demonii, pt ca ei asa numiti crestini care dau toata ziua numele Lui prin cuvinte, panouri si ale cele sunt doar nominali care nici fior nu mai au.

  2. natanm spune:

    Îmi pare rău să te dezamăgesc, ihtys, şi îmi retrag şi supoziţiile cum că ar fi vorba de nişte evanghelici timizi, ca să nu zic laşi… Tocmai am descoperit că abţibildurile şi întreaga acţiune e afacerea PSD-ului care, iată, îşi face campanie în off-season. Bleax!
    Dar şi dacă în spatele abţibildelor “Eu cred” ar fi fost evanghelici, tot nu cred că ar fi fost un demers eficient. Ştiu teoria “golurilor“ (gaps) în artă, însă cred că aici golul e aici aşa de pronunţat, încât “cititorului” îi va fi imposibil să-l umple cu conţinut şi să se poată vorbi de înţelegere, deci de eficienţa proiectului. Te contrazic: când esenţa mesajului lipseşte, în cazul de faţă “obiectul” credinţei, absolut necesar, atunci toată chestia e inevitabil ineficientă sau la fel de eficientă ca şi un abţibild pe care să scrie, de pildă, “Cineva te iubeşte…”. Degeaba am eu în minte că acel Cineva e Dumnezeu Însuşi. Când arta mea aterizează în stradă fiecare privitor se gândeşte la mămicuţa, tăticuţul, soţul, soţia, prietenul, logodnica etc. Pur şi simplu nu spun suficient.
    Arta asta, dacă-i pot spune artă, e o cale a mărturiei creştine străbătută pe jumătate. O apreciază câţiva dintre “ai noştri”, ’ăi mai tresăriţi, dar îi lasă cu totul rece tocmai pe cei cărora se adresase în primul rând întregul demers.

  3. Contra Doxa spune:

    Din cat stiu.. daca nu ai aflat deja, e o campanie politica. Initial a fost proiectul lu Caprar, tipu ala mai chel de la PSD, dar tot proiectul i-a fost dat peste cap de cativa tipi care au stiut firma unde se vor edita fluturasii si iau furat, cred, ideea luandui-o inainte creandu-se mai apoi o confuzie…

  4. natanm spune:

    Da, ştiu, Contra Doxa, îi explicam mai sus lui Ihtys. Politica… nu ne-am săturat deja de manevre de felul ăsta?

  5. been there done that spune:

    „eu cred” ?!?!
    eu nu.

  6. Alexander spune:

    Nu in ce CREZI este important in viata ci in CINE CREZI IN VIATA.
    Relatia cu Dumnezeu intima necesita o PErsoana nu o teologie. Urmezi in aceasta viata o calauza demna de incredere.

    si Pilat a pus intrebarea gresita ca tine …”Ce este ADEVARUL ?” – intrebarea corecta era CINE ESTE ADEVARUL ?

    Si Adevarul era chiar langa EL.

    Asadar e important in CINE CRezi nu in ce crezi!
    O zi senina

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: