“Urcare în dragoste!” (5)

850495_32955762.jpg

Aşadar nu “falling in love”, ci “climbing in love”/ urcare în dragoste”, căci în dragoste nu există cădere, doar coborâre de Sus şi urcuş sacrificial. Observaţi ce munte abrupt e dragostea în Corinteni 13? Ce pieptiş se urcă în dragoste? Deşi capitolul e recitat cu glas suav şi gene fâlfâinde, dragostea din Corinteni 13 is, by all means, hard work, urcuş anevoie de imitare a lui Cristos. Răbdarea îndelungă, umplerea de bunătate, smerirea, acoperirea, nădăjduirea sunt piscuri înalte la care se ajunge cu sudoare, icneli şi dăruire până la epuizare.

Dar atunci cineva s-ar putea să se întrebe: “chiar aşa de sobră să fie dragostea? Unde-i romantismul?” Da, într-o astfel de înţelegere, Dragostea e sobră. La urma urmei are de a face cu moartea, moartea faţă de sine, iar moartea e o chestiune sobră (vezi Cântarea Cântărilor 8.6-7 unde apar explicită alăturarea dragoste-moarte). Romantismul deci? Culesul de flori, v-aţi ascunselea, zâmbetele şi împletitul de cununi din timpul urcării…

Anunțuri

2 gânduri despre „“Urcare în dragoste!” (5)

  1. Alb Astru spune:

    Dragă Natan,
    Am stat la îndoială, dacă să comentez sau nu episodul 4 al exerciţiului tău lingvistico-teologic în căutarea … Ce căutai, de fapt? Poţi pleca de la etimologia unei expresii mai mult sau mai puţin triviale (în sensul englezesc al cuvântului), ca să „urci” spre sensul teologic al celei mai mari dintre vituţile (în lipsa unui determinant mai bun) credinţei creştine? Efort zadarnic, care frizează …!
    Poţi amesteca dragostea firească, pe care Scriptura o recunoaşte ca atare, cu „Dragostea lui Dumnezeu”? Poţi sări cu nepăsare de la una la alta, de parcă ar fi interchangeable.
    Am ezitat să comentez, şi chiar acum înclin tare spre leniency, dar cred că uneori suntem datori să luăm poziţie.
    Cred că întreaga ta abordare este faulty. Ca să menţionez doar aspectul formal al studiului, vreau să semnalez apelul tău la termeni neologici, care pot conferi o tentă de expertiză, dar nu sunt compatibili cu noţiunile scripturale. Vezi 1 Corinteni 2:13 („… expressing spiritual truths in spiritual words”, NIV). Elistism, devreme ce excludem marea majoritate a fraţilor de credinţă?
    Dragostea autentică este spirituală şi nu se suprapune cu ceea ce oamenii numesc dragoste (al cărei registru se întinde între capriciu, dependenţă, obişnuinţă, reciprocitate, … da, chiar sacrificiu, dar nu atotcurprinzător şi motivat divin). Revin la sintagma „dragostea lui Dumnezeu”, turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, Romani 5:5, care o defineşte exclusiv şi o elevează la înălţimea sursei ei.
    Poate altădată mai multe, nu înainte de a-ţi adresa o întrebare, sau mai bine zis de a-ţi propune o problemă de rezolvat. Cum se armonizeară dragostea cu porunca? Este posibil să iubim porunca? Pe ce bază ni se poate porunci dragostea, fiindcă Isus a făcut-o în mod explicit, fără nici un dubiu?

  2. natanm spune:

    Come on, Astrule Alb, ce căutam? Căutam un prilej să umplu o expresie banală cu conţinut teologic “superior”! De ce zadarnic? De ce frizează penibilul, ridicolul (iacă, umplu eu punctele tale de suspensie)? Tocmai asta e cârligul unei scriituri pe blog: porneşti de “jos”, de la ceva cotidian, banal şi vezi până unde “urci”, dibuind sensuri ascunse, acolo unde sunt, şi umplând, acolo unde crezi că e
    nevoie. Ai ratat ideea mea esenţială (îmi pare rău dacă te-au împovărat în înţelegere neologismele), tocmai refuzul meu a categoriei “dragostei fireşti”. Unde şi în ce sens o recunoaşte Scriptura? Vina pentru comentariul tău tăios mi-o asum în parte, fiindcă am întârziat (şi încă întârzii) cu epilogul seriei în care vorbesc despre faptul că, după cum se poate observa, articolul meu e de fapt un comentariu pe dragostea de tip Agape. Grecii au ştiut bine să diferenţieze tipurile de iubiri, aveau timp pentru reflecţie. Modernii, prinşi în goana după nou, au preferat un singur cuvânţel care să estompeze toate diferenţele. Aşa s-au pricopsit americanii, de pildă, cu al lor “LOVE” care apare la fel de bine în în “falling in love”, cât şi în “The Love of God”, deşi diferenţele sunt literalmente de la cer la pământ.

    Abordarea o poţi considera cum îţi cade bine. Textul meu nu e un studiu. E un eseu, un articol… de blog (nota bene!).

    Mă frapează fundamentalismul tău din ideea că neologismele ar fi incompatibile cu noţiunile scripturale. Păi atunci să înţeleg că aruncăm la gunoi cam toată teologia, care săraca e scrisă cu destule neologisme? Delicată chestiune limbajul teologic, Astrule prea Alb… nu te pripii cu sentinţele, că după teza ta rămân cu două opţiuni, ambele rizibile: 1. vorbim doar în arhaisme despre noţiunile scripturale 2. Nu vorbim deloc, că limbajul nostru (neologic ori ba) e incompatibil cu noţiunile scripturale. Termenii i-am ales cum am crezut de cuviinţă. Ăsta e stilul meu. Spune-mi că sunt pretenţios, bombastic. Nu mă supăr. Aşa scriu eu în mod natural. Aşa îmi vine.

    Elitism? Nu înţeleg ideea implicită. Ar trebui ca orice scriem despre adevărurile spirituale/scripturale să le priceapă toate nanele şi toţi moşii-fraţi de credinţă? Come on… nu sunt la biserică, la amvon unde, da, am datoria să mă fac înţeles, ca şi nană Floriţa şi moş Gheorghe să priceapă ce vorbesc din Cuvântul Domnului. Dar blogul, credeam că ştii şi tu, e spaţiul în care scriu în ce stil îmi place. Mă citeşte cine vrea. Cine nu înţelege e liber să frecventeze alte bloguri mai democratice în exprimare. Ce să zic… cu asta m-ai dat gata.

    “Dragostea autentică este spirituală şi nu se suprapune cu ceea ce oamenii numesc dragoste”… Păi asta zic şi eu, Albastrule, asta zic! Tocmai asta! Dragostea înţeleasă prin intermediul Scripturii, “dragostea lui Dumnezeu” e singura dragoste reală, absolută. Restul îşi merită alte nume care să acopere spectrul acela larg (“capriciu, dependenţă, obişnuinţă…”) de care zici tu.

    Cum se armonizează dragostea cu porunca? Foarte bine! Fiindcă dragostea nu e chef, obişnuinţă, nu-mi vine natural… dragostea e urcare, iar urcarea trebuie să VOIESC s-o fac. Din nou… se pare că ai ratat ideea mea centrală. Toate determinările pe care I le-am dat eu în excursul meu (sacrificială, clădită în angajament şi pecetluită prin legământ) au în subsidiar VOINŢA! Întrebarea ta, problema de rezolvat pe care mi-ai propus-o nu face decât să îmi dea de înţeles că nici măcar tu (ce dezamăgire!) nu distingi între dragoste şi…îndrăgostire, “limerence”, în care pur şi simplu “cad”, în virtutea gravitaţiei (emoţionale, fizice).

    Sincer dezamăgit…

    natan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: