“Omul secolului 20 a decis să se abolească pe sine”

Malcolm Muggeridge a fost un jurnalist britanic care a fixat un standard înalt în stilul publicistic englezesc şi chiar mondial. S-a convertit la creştinism în ultimii ani ai vieţii şi vocea sa pătrunzătoare, profetică a tras o mulţime de semnale de alarmă unei lumi aflate într-o continuă degradare morală îndreptată spre colaps. Am făcut cunoştinţă cu Muggeridge prin intermediul mesajelor lui Ravi Zacharias care până astăzi îl citează  copios, şi nu mă miră că o face. Fiindcă am harul să fiu “cuvintele” şi, mai nou, “vocea” lui Ravi în româneşte, de când Radio Vocea Evangheliei a obţinut dreptul de a-i difuza mesajele, întâlnesc săptămânal citate aprige. Vă dau unul, cutremurător…

“Ne vine creu să nu conchidem că omul secolului 20 a decis să se abolească pe sine. Ostenit de zbaterea de a fi el însuşi, şi-a făurit plictiseală din prosperitate, impotenţa din erotomanie, vulnerabilitatea din propria-i tărie. El însuşi sună din trâmbiţa care-i dărâmă zidurile propriilor lui cetăţi, până când, în cele din urmă, după ce se va fi specializat în imbecilitate, se va fi drogat şi intoxicat până va fi căzut în stupoare, se va prăbuşi la pământ ca un brontozaur istovit, sleit de puteri şi va dispărea ca specie. ” – Malcolm Muggeridge
–-

Mesajele scriitorului şi apologetului creştin Ravi Zacharias, despre care am să scriu mai multe curând, pot fi ascultate miercurea pe 92,1 FM RVE Oradea (şi în celelalte oraşe în care emite RVE) de la ora 10am, cu reluare la 5pm sau, de la aceleaşi ore, online ( http://www.rve.net/asculta_live.php) sau pe satelit, Sirius 2, frecvenţa 12967MHz, polarizare verticală.

Anunțuri

Un gând despre „“Omul secolului 20 a decis să se abolească pe sine”

  1. patratosu spune:

    Multumesc pentru citat, l-am auzit, dar aveam nevoie de o traducere bună…
    Îl voi folosi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: