Dac-aş fi ştiut…

Fiindcă e “a 2-a zii de Crăciun”, prelungire reflexă a Sărbătorii, în cadrul fixat de naraţiunile naşterii din Luca şi Matei se pot imagina detaliile şi desfăşurările de acţiune care ori lipsesc în textul scriptural, ori sunt bine comprimate. Monologul de mai jos e rostit de hangiul casei de poposire care nu mai avea loc pentru naşterea lui Mesia după ce naşterea trecuse ireversibil. Gustul amar pe care-l veţi simţi pe tot parcursul textului sper să nu-l avem niciunul din noi acum că Sărbătoarea a trecut. Să putem spune: am ştiut cine ne vizita, aşa că i-am deschis şi l-am primit!

Dac-aş fi ştiut…

“fiindcă în casa de poposire nu mai era loc”

Ce puteam să fac? Hanul mi-era plin, fiecare cameră tocmită încă de-demult de către oameni dintre cei mai însemnaţi. Aveam onoarea să îl găzduiesc pe însuşi Marcus Lucius şi cărturarii săi care făceau recensământul cerut de înfricoşătorul împărat Cezar August.

Ce zarvă, ce înghesuială în zilele-acelea când toţi erau chemaţi să se întoarcă în cetăţile din care proveneau spre a fi număraţi. Din îndepărtata Galilee străbăteau cale lungă să se înscrie –bogaţi, rabini, domni cu funcţii înalte – o mulţime nobilă pe care Betleemul nostru neînsemnat nu o cunoscuse şi poate nu avea să o mai vadă niciodată.

Şi iată-i pe toţi aceştia poposind la noi: cu caravanele, cu slujitorii cei mai buni –ce mare privilegiu; ce şansă nemăsurată de câştig. Umblam printre ei precipitat veghiind ca totul să fie pe a lor plac. Strigam la slugi, la servitoare, vedeam de animale, mă ocupam de foc…

Puteam eu şti că sunt atât de importanţi? Doi tineri palizi, osteniţi? Fără de slugi, fara de cai sau boi sau numeros alai. O tânără şezând pe un măgar uscăţitv ţinut în frâu de un bărbat obosit şi el…Puteam eu şti că cei care băteau sfios la uşa mea erau de fapt cei mai de seamă oaspeţi pe care i-aş fi putut avea… i-aş fi putut avea…
Nu primisem nici o înştiinţare, nici măcar o vorbă mai întortocheată pe care mai apoi să o fi descifrat şi care să anunţe venirea…venirea unui prunc – nu oarecare!

Era un semn… – spun ei – o stea ce-n seara-aceea lumina prea tare. Dar eu, să fi avut eu timp de stele când casa imi era ticsită, când fiecare îmi cerea ajutorul? N-am fost niciodată un visător, numărător naiv de stele, dar vai, cu câtă tremurare aş fi scrutat întinsul zare să aflu de la stea mai multe despre venirea Sa. Şi ce primire regească I-aş fi făcut, oh, numai de-aş fi ştiut cumva…

Se spune că îngeri adunaţi în mulţimi fără de număr cântau maiestuos în înălţimi. Dar cum puteam eu auzi a lor cântare când hanul mi-era îmbrăcat în zgomot nebun…urechea mi-era surdă la glasul cristalin, la armoniile cereşti.

Oh, numai de-aş fi ştiut aş fi întors tot hanul peste cap. Aş fi făcut tăcere – Pe „marii” cărturari, pe Marcus Lucius i-aş fi trimis din camerele încălzite drept în ale gospodăriei reci şi nepăzite-unghere.
Celor doi şi Pruncului le-aş fi oferit făr’ strop de ezitare cea mai încăpătoare, cea mai bine încălzită shi îngrijită-odaie – a mea!

Însă noapte i-a găsit în staul, lângă miei…cât de josnic am putut să scap de ei…de El.

Rostindu-mi lamentaţia, mă văd acum, fără de scuză, un amărât hangiu ce în etern va spune: „dacă aş fi ştiut…”

Anunțuri

2 gânduri despre „Dac-aş fi ştiut…

  1. patratosu spune:

    Foarte frumoasă povestirea ta, Gîndurarule, însă încearcă să o mai cureţi un pic de locurile comune şi de ceea ceea ce ar putea fi interpretat ca „lozincă”.

    Încearcă să adaugi mai multă tensiune şi mai mult mister…
    Nu nara, nu repeta povestirea, boceşte, intră în pielea personajului, scrie a disperare, nu a nostalgie, scrie catastrofic, nu trist…

    Nu te obiectiva la sfîrşit trecînd de partea povestitorului, nimeni nu se audodiagnistichează atunci cînd boceşte… „amărît hangiu”

    fii mai personal, mai tragic…

    scrie peste tot cu diacritice, dacă aşa scrii, fără „shi”

    în rest … 🙂

  2. natanm spune:

    @Pătrăţos: Mulţumesc de sfaturi. Parc-aş fi la un curs de creative writing 🙂
    Textul de mai sus e scris acum 4-5 ani. Nu l-am periat decât foarte puţin. Sigur nu l-aş mai scrie la fel. Aş face exact lucrurile pe care mi le-ai sugerat, plus alte câteva ajustări.
    Dar păstrez ediţia a 2-a revizuită pentru anul viitor. Acum ne pregătim cu post-uri de an nou-2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: