O întâlnire nemijlocită cu dumnezeirea

O (duioasă) meditaţie de Crăciun. Adaptare după un text de Ken Gire

Primii evanghelişti au fost nişte simpli păstori. Au avut parte de o chemare pentru care nu aveau un dar deosebit, instruire teologică, nici măcar studiu individual. Nu au avut nici o organizaţie care să îi premeargă şi nici tractate pe care să le lase în urmă. Ceea ce au avut, şi de fapt, tot ce au avut, a fost o întâlnire nemijlocită cu Dumnezeirea.

Păstorii trăiesc într-o mică şi insalubră tabără la marginea Betleemului. În comunitate sunt un grup de oameni nedoriţi pe care lumea îi ocoleşte şi… nu e foarte greu de imaginat de ce. Datorită ocupaţiei lor, nu sunt în stare să practice ritualul religios al curăţirii. În consecinţă, sunt priviţi drept necuraţi. Deoarece nu sunt avizaţi în ale legii, sunt consideraţi ignoranţi. Neavând rădăcini în comunitate, sunt priviţi cu suspiciune.

Acest grup de păstori, la periferia societăţii evreieşti, îşi petrece noaptea sus, pe coama de piatră a dealului. Doi dintre ei stau treji şi păzesc turmele, în timp ce ceilalţi se strâng în jurul focului încercând să apuce puţintel somn. Noaptea e înaltă. Cerul e împodobit cu stele, iar vântul poartă prin înălţimi miros de oaie. În afară de câteva zgomote de animale ce se aud în depărtare, dealul e cuprins în tăcere. În tabăra păstorilor, tot ce se mai pot auzi sunt câteva conversaţii stinse. Focul, şi el, abia mai pâlpâie, când deodată, cortina nopţii e despicată de către un înger ce împrăştie slava cerului pretutindeni. Lumina orbitoare îi trezeşte pe bărbaţii care îşi întorc faţa la pământ tremurând de frică. Înfăţişarea îngerului e înspăimântătoare, dar nu şi cuvintele sale: „Nu vă temeţi căci vă aduc o veste bună care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul!”

Profeţii I-au întrezărit venirea şi au proorocit despre El. Regii i-au aşteptat domnia. De la pălmaşi la patriarhi, întreg Israelul Îl aşteptase…
Şi totuşi, Să fi sosit ceasul tocmai acum? Să fie locul tocmai acesta?
Să fie tocmai El? Păstorilor nu le vine să creadă. Parcă anticipându-le întrebarea, îngerul le spune cum au să Îl recunoască pe Mântuitor: „Iată semnul după care Îl veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi aşezat într-o iesle.”

Cortina cerului se trage şi mai mult. Se pot vedea mulţimi de îngeri ce se unesc în coruri de laudă: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”

Mai apoi, corul de îngeri se retrage în adâncul cerurilor trăgând în urma lor cortina nopţii. Păstorii o iau la fugă. Coboară în cea mai mare grabă. Aleargă însufleţiţi spre Betleem. Caută staul după staul până îl găsesc pe acela în care Copilul se născuse.

Pereţii sunt plini de umbre. Ochii păstorilor sunt plini de mirare. Iată-L, întocmai cum le spusese îngerul! Înfăşat în scutece, aşezat într-o iesle. Pentru păstori, pruncul aşezat în paie, strâns înfăşurat, arată ca un miel nou-născut.

Providenţială potrivire – ca vestea naşterii Mielului lui Dumnezeu să fie adusă unor păstori, iar sărbătoarea de primire să aibă loc într-un staul. În acea noapte, păstorii au trecut de la cea mai uluitoare privelişte cerească, la cea mai umilă imagine pământească; de la cea mai pătrunzătoare lumină în ceruri, la cea mai plăpândă luminiţă dintr-o iesle; de la un cor angelic, la o cântare a animalelor; de la o descoperire prin cuvânt, la una fără cuvinte. O descoperire atât de încet rostită, încât pentru a o auzi au fost nevoiţi să se plece şi să păşească înăuntru. Ascultă, poţi să o auzi? Mântuitorul s-a născut, Regele regilor a coborât pe pământ şi singurul aur cu care a fost împodobit a fost culoarea paielor în care era culcat. Singurul argint – strălucirea fadă a lunii. Singurele briliante – lumina de prisos a stelelor.  El este C    ristos Domnul!

Şi totuşi, de bunăvoie, Creatorul s-a lăsat pe mâna creaţiei Sale, la mila unor străini care să Îl primească, la mila unor muritori să Îl hrănească – pentru totdeauna la mila noastră – să Îl trădăm dacă vom vrea, să Îl batjocorim, să Îl lovim, să Îl pironim pe o cruce. Cu toate că ştia toate acestea, El totuşi a venit la noi. S-a coborât sub semnul celei mai adânci şi uluitoare umilinţe.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: