Erată la post-ul „Din tihna părtăşiei cu fr. Pitt Popovici”

Am primit ieri o scrisoare de la fr. Pitt Popovici. E un lucru grozav să te ştii “adrisantul” unui răvaş scris de un adevărat patriarh la cei 90 de ani ai săi şi la toată istoria pe care a trăit-o dumnealui. E uimitor cât de  treaz, cât de lucid e la o aşa vârstă. Poate cea mai mare mirare pe care am trăit-o în ultimele săptămâni a fost ieri, când, citindu-i scrisoarea, am descoperit că mi-e cititor de blog, cel puţin ştia de post-ul scris în urma vizitei sale în Arad, la noi în familie. Din modestie şi de dragul acurateţii datelor, fr. Pitt îmi explică felul în care post-ului din octombrie e prea elogios şi conţine imprecizii istorice. Explicaţia constă în faptul că relatarea dumnealui, într-un cadru informal, din care am cules anumite date redate în post nu s-a vrut una exhaustivă, aşadar a conţinut unele lucruri neexplicate în totalitate. Cu toate acestea, vina mi-o asum pentru inexactitate şi, ca prezentarea perioadei 1954-1959 şi a problemei “reglementării” să fie corectă din punct de vedere istoric, redau mai jos fragmente din scrisoarea dumnealui care explică în detaliu cum s-au întâmplat lucrurile, corectând astfel post-ul meu şi lăsând în urmă o filă de istorie cu informaţii precise. Lecţia e acelaşi: unitate, rezistenţă şi refuz al compromisului!

(italicele îmi aparţin)
“ <Reglementarea> a fost pusă la şedinţa Comunităţii Baptiste din Timişoara, adică a bisericilor din Banat, deci nu la şedinţa Bisericii Betel. Da, şedinţa s-a ţinut în clădirea bisericii, dar acolo au fost adunaţi reprezentanţii tuturor bisericilor. Aşadar bisericile n-au mişcat în direcţia compromisului.

Rolul decisiv  nu a fost al meu, ci al Domnului, căci nu eu am stat de vorbă cu mulţimea păstorilor din Banat, fiindcă nu am avut ocazia înainte de şedinţă. Mi-aduc aminte că am spus că de la băi din Slănicul Moldovei am mers la Bucureşti şi am vorbit cu Dr. Belicov, avocat Petru Balc, Viorel Garoiu şi prof. T. Dârlea, lideri baptişti din Bucureşti, şi ei au agreea cu mine, totuşi delegaţii bisericilor au votat reglementarea, aşa că am plecat cu un gust amar din Bucureşti.

Spiritul de indisolubilă unitate a fost nu al comitetului bisericii, ci al păstorilor din Comunitatea Baptistă din Timişoara. E adevărat că după şedinţă când ne-am retras în biroul bisericii şi fr. Gavril Dunca a pus în discuţie ce era de făcut, eu am scos memoriul pe care fr. N. Munteanu l-a citit şi pe care mai apoi vreo 22 de păstori, câţi au rămas în birou, l-au semnat. Din mica dumneatala descriere pare a fi fost totul organizat de mine, ori nu a fost aşa.

La cea de-a doua şedinţă ce a avut loc peste trei săptămâni, când au venit nu numai păstorii, ci şi diaconii, tonul era deja dat prin semnatarii memoriului şi au fost indisolubil uniţi şi, din nou, nu au primit nici un vot. Nici măcar cei pe care îi ştiam informatori nu au avut curajul să voteze. Glorie Domnului pentru prăbuşirea “reglementării” pe timp de 5 ani. Iar când pe data de 15 noiembrie 1959 mi s-a cerut să fiu eu primul care să aplic reglementarea şi nu am vrut, am fost destituit 4 ani şi jumătate. Şi aceasta a fost o mişcare a Domnului, prin ei, ca eu să vin în America. Slavă Lui!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: