Dacă vrei să urci, coboară!

Credeam că “răsturnările”, inversiunile, lumea cu josu-n sus şi cu susu-n jos sunt specifice Noului Testament, învăţăturii lui Cristos, Împărăţiei, dar tot mai mult mă conving că ele se află şi pe paginile nu-tocmai-recentului testment ;). Hmm. Oare de ce?

 Căci gîndurile Mele nu sînt gîndurile voastre, şi căile voastre nu sînt căile Mele, zice Domnul, ci cît sînt de sus cerurile faţă de pămînt, atît sînt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gîndurile Mele faţă de gîndurile voastre.” (Isaia 55.8-9).

Vezi bine, Dumnezeu are alte gânduri, are o altă…gânduralitate, are o altă înţelegere a lumii şi rosturilor ei, are o altă ordine de instalat. E “altceva” decât omul. E…transcendent. E Master-mind-ul lumii. E doar firesc să gândească niţel diferit de lucrările lui.

Mai mult, intrarea şi instalarea păcatului în fibra lumii a însemnat întoarcerea lumii pe dos. Ne-am pomenit că ordinea, cosmosul erau plicticose, aşa că ne-am pus noi să reinventăm lumea şi am cam dat-o bară; am inversat valorile, am dărâmat reperele, ne-am dezis de Referinţă şi acum, postmodernişti ce suntem, am ajuns chiar să teoretizăm nu fără voluptate auto-referenţialitatea – cuvânt pretenţios pentru binecunoscuta atitudine “buricul pământului”. Nici nu e de mirare că, statornic cum e naturii Sale, caracterului Său, gândurilor şi hotărârilor Sale, Dumnezeu trebuie să răstoarne lumea noastră ca s-o aşeze “cum trebuie”, iar Scriptura e manualul de întoarcere pe faţă, în rost, cu susu-n sus şi josu-n jos – raportate la Dumnezeu Însuşi ca Referinţă ultimă -. 

Acum că am fixat un oareşce cadru teologic, suport teoretic, ia să vă exemplific:

Proverbe 15.33 – Frica de Domnul este şcoala înţelepciunii, şi smerenia merge înaintea slavei.

Proverbe 16.18 – Mîndria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înainte căderii. 

Versetele astea, după minte, ilustrează ciocnirea zgomotoasă dintre gândurile noastre şi gândurile lui Dumnezeu. Proverbe 15.33 e “reţeta succesului” după gândirea Lui, pe când Proverbe 16.18 e reţeta eşecului – rodul minţii noastre genialoide. Mai întâi să stabilim ce mişcare sugerează fiecare dintre cei patru termeni-cheie: smerenia-slava, mândria-pieirea (cu paralelismul sinonimic “trufie-cădere” din 16.18). Smerenia spun că sugerează o mişcare descendentă, pe când slava una ascendentă. Ajută dacă ne imaginăm nişte săgeţi. Tot aşa, mândria sugerează o mişcare ascendentă, în vreme ce pieirea o mişcare descendentă.

Şi acum interpretarea…

Am mai spus-o şi într-un alt context, cred că unul dintre înţelesurile semnificative ale “fricii de Domnul” este dreapta aşezare faţă de El, o sănătoasă înţelegere a raportului eu-Dumnezeu, o celebrare în uimire înfricoşată a diferenţei. Pentru cel care se află într-o dreaptă aşezare faţă de Dumnezeu, pentru cel înscris “la zi” la Universitatea Înţelepciunii (ce ştie Harvard? Princeton? Yale?), slava-“succesul” (deşi îmi repugnă termenul) vin doar după smerenie-smerire, şi doar la “vremea” rânduită de El. Vrei să urci? Coboară! Vrei să fii luat în seamă? Lasă-l pe Dumnezeu să te ia, “la vremea Lui”(1 Petru 5.6) , şi să te ridice. Aşadar “la vremea Lui”, nu ca într-un troc în piaţă , unde dau ceva şi primesc imediat altceva în schimb! Există un interval ce trebuie să se consume, spaţiul dintre acum şi atunci.

Pe de altă parte, pe dos, lumea îţi spune: eşti frumos, eşti deştept, “you can”, “just do it”, poţi dacă vrei, gândeşte pozitiv, afirmă-te, fii “mândru” de tine. Rezultatul? Oops – căderea, pieirea. Dar, din nou, “la vremea lui” – judecata, secerişul, cântăritul roadelor.

Pentru o vreme, reţeta lumii pare că dă randament, încordarea trufaşului pare a fi cheia succesului, însă căderea urmează invariabil, iar pieirea e şi mai dramatică, cu un şi mai puternic accent escatologic.

Prin urmare, Împărăţia nu se pupă cu Lumea, Domnul Dumnezeu nu se are cu Domnul Văzduhului, gândurile Lui nu sunt gândurile noastre, reţetarul Lui e altul decât reţetarul nostru.

Şi fiindcă suntem cetăţeni a unei Împărăţii care nu piere, care nu cade, să căutăm smerirea – partea noastră -, lăsând în seama Lui înălţarea. Ştie El mai bine când şi unde să ne înalţe.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: