Văzui “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”

getimgphp.jpg
Un film de un calm crunt despre o realitate cruntă şi deloc calmă.
E uşor cam târziu să vorbeşti, chiar şi în câteva cuvinte, despre un film-fenomen care a surprins Europa şi România deopotrivă, catapultând cinematografia românească în spaţiul competivităţii europene serioase. Dar abia ieri am apucat să-l văd într-o experienţă de mers la cinematograf în grup (la un asemenea film) nu tocmai reuşită.

În 2005 am ieşit în Europa cu “Moartea domnului Lăzărescu” a lui Cristi Puiu ca să le prezentăm europenilor desăvârşitul nostru sistem de sănătate şi nu numai. Acum, prin filmul lui Cristian Mungiu, am oferit un film nu atât despre mecanismul social, politic comunist, nu atât despre “personajele” clişeizate deja ale vremii de atunci, cât despre viaţa adevărată a unora ca Otilia şi Găbiţă, despre omul simplu departe de scena mare a istoriei naţionale.

Filmul are o curgere firească, tulburător de lină. Surprinzător lucru – scenele de nemişcare, de încremenire, care adâncesc emoţii, dau nota de autenticitate, deşi prelungite, nu deranjează în “4 luni…”. Sunt mai multe scene în care camera persistă fixând un cadru obişnuit, potolindu-ne foamea de scene încărcate, cu acţiuni torenţiale şi, ca alternativă, oferindu-ne lentoarea necesară reflecţiei (ca un schimb de alimentaţie: de la fast-food la…slow food ). Există şi scene rapide, fulgurante, dar şi lungi, dense, filmate cu o cameră tremurătoare. Nu lipseşte griul isterizant al peisajului urban comunist, tenebra mahalalelor şi, în fapt, multele detalii ale “Epocii de aur” care se prelungesc, bleax, până azi. Iată încă un motiv pentru care filmul e incomod… chiar dacă acţiunea se petrece în 1987, scoţând doar câteva elemente exclusiv ante-1989, filmul ar fi putut la fel de bine să-şi desfăşoare acţiunea în… 2007. “Toate-s vechi şi nouă-s toate”.

S-au mai întrebat şi alţii: “totuşi, despre ce e filmul? despre avort?”. Da şi nu. E neîndoielnic vorba şi despre avort transformat într-un coşmar (de parcă n-ar fi suficient coşmarul avortului însuşi), dar şi despre prietenia extremă, inumanul mascat în binefecător.

Jocul actorilor e excelent, credibil în fiecare gest. Dialogul e natural. Am o totuşi o mirare… parcă e neverosimil cum, Găbiţă, judecând după înfăţişare, e un copil speriat, cu privire dulce, cu aer angelic, se află în situaţia unui avort. M-aş fi aşteptat mai degrabă s-o ştiu pe mult mai pragmatica, energica, stăpâna pe sine Otilia în situaţia colegei sale. Dar, nu. Cristian Mungiu alege să îi încredinţeze lui Găbiţă coşmarul avortului poate în acelaşi efort de autentificare a scenariului. Din nou o lecţie despre minciunile aparenţei.

“4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” îţi lasă un gust fad, indecis. Pleci indignat din sală. Dar indignat faţă de cine (e îndeajuns faţă de odiosul domn Bebe?)? Faţă de ce? Despre substratul moral al filmului într-un post viitor. În caz că aţi văzut filmul, vă rog comentaţi dimensiunea etică în filmul lui Mungiu. Cum se schimbă perspectiva mea asupra avortului văzând “4 luni…”?

Anunțuri

Un gând despre „Văzui “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”

  1. been there done that spune:

    „no comments yet – be the first?”
    yes!!!!!!
    deci ma duc maine sa il vad! la dacia 😛 eram destul de incantata… pina sa citesc postul asta.
    sa vedem ce gust imi lasa /:|

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: