Se apropie concertele lui Paco de Lucia şi Jean-Luc Ponty, „Plai”, Timişoara, 14-15 septembrie 2007

Scriu acest mini-post ca o urmare a unei mirări legate de numărul mare de accesări a acelui simplu post informativ referitor la festivalul timişorean „Plai” şi concertele lui Paco de Lucia şi Jean-Luc Ponty. Anul trecut s-a strâns o mulţime numeroasă şi entuziastă pentru o prestaţie nu tocmai excelentă a lui Al di Meola. Judecând după numărul de accesări a post-ului cu concertelor din septembrie 14 şi 15, cred că n-om fi puţini săptămâna viitoare. Între timp, am recuperat audiţii cu Paco de Lucia. Comparându-l cu Al di Meola, în mod cert e mai tehnic, mai precis în executarea pasajelor rapide. Mai liric, cu tonalităţi moi şi blânde rămâne totuşi di Meola. Posibil să nu cunosc eu îndeajuns ethosul spaniol din care se hrăneşte flamenco-ul, dar mi se pare mai rece, mai impersonal – virtuozitate searbădă – decât, să zicem, un nuevo tango al lui Astor Piazzola. Puteţi să mă contraziceţi…

Despre Ponty se pot spune multe. Viorile electrice pe care le vedeţi în mâinile fîtzelor artistoide de la tembelizor şi festivaluri de nimic sunt, bizar lucru, inovaţia lui Ponty, căci el unul dintre pionierii viorii electrice introduse în jazz-rockul pe care îl cântă până astăzi. Le-am dat multor prieteni să asculte piese cu Ponty, dar puţini au recunoscut „tonul” de vioară, sintetizat în anumite piese, într-adevăr, confundându-l mai degrabă cu tonuri de keyboard (brass band??? 🙂 ) Pentru mine, Ponty e absolut savuros în piesele energice, cu groove pronunţat (fixat de excelenta şi exemplara secţie ritmică asigurată de Guy Nsangué Akwa (bas electric), Thierry Arpino (tobe) and Moustapha Cissé (percuţie) ). Aşa cum nu mă încântă în mod special compoziţiile proprii ale lui Keith Jarrett (îl prefer pe Jarrett ca interpet de Standarduri), în afară de Koln Concert şi alte câteva apariţii solistice splendide, nici piesele de solistică ale lui Ponty nu sunt preferatele mele. Mă zgârie pe creier vioara cu efecte, sunetele prelungi, metalice, cu ecouri, muzicalităţi cosmice etc. Prefer chestiile cu cap şi coadă, cu tensionare şi rezolvare. De pe ultimul album, „The Acatama Experience”, recomand cu căldură – acum că s-a răcorit de toamnă – „Parisian Thoroughfair”, „Still in love” şi „Euphoria”!

Să ne vedem pe plaiul flamenco-ului şi jazz-ului!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: