Multiculturalismul. O perspectivă creştină

o fotografie de Glen Allison, gettyimages.com

Multiculturalismul (sau multiculturalitatea) e una dintre etichetele principale pe care le poartă demersul amplu de „recuperare” a culturilor până nu demult „oprimate” în timpul „dominaţiei vestului”. Chiar dacă sunt puţine lucruri formulabile categoric şi într-o formă sistematizată despre postmodernism, se ştie că, printre altele, acesta manifestă un interes deosebit faţă de periferic, dispreţuind centrul. Faptul acesta e vizibil din universitate  până-n stradă via mass-media. Unul din domeniile neglijate, periferice, zice s-ar, sunt culturile mici din spaţiile geografice izolate, care n-au căpătat prea multă vizibilitate de-a lungul a sute de ani de dominaţie a occidentului, dar care şi-au creat o cultură solidă şi coerentă demnă de a fi luată în seamă şi celebrată ca atare. Postmodernismul se arată, compensator, mult mai interesat de cele petrecute pe scenele secundare ale culturii, în junglele stufoase din America de Sud, în deşertele africane şi în insulele exotice din Indonezia. Iată cum, în înţelegerea această,  emisiunile de profil de pe National Geographic, Viasat Explorer, Discovery Channel, Travel etc. sunt vehiculele media principale care realizează tocmai această compensaţie în materie de vizibilitate, promovând tacit sau explicit multiculturalismul. Sunt sigur că există destui oameni care, sub presiunea enormă exercitată de ideologia postmodernă prin intermediul mass-media, reacţionează pozitiv la termenul de „multiculturalism”, crezând naiv că e doar un alt termen ceva mai neologic pentru diversitate. Total fals! Multiculturalismul e o altă ideologie a postmodernismului care se naşte din şi naşte, ea însăşi, mai mult relativism. De ce tăticul multiculturalismului e relativismul? Fiindcă postmodernii ori nu s-au preocupat să răspundă serios la întrebarea „De ce există diferenţă/diversitate” ori au răspuns ideologizant cu intenţiile ascunse. Un răspuns total ideologizant la această întrebare este: „De vreme ce există atât de multe culturi şi sub culturi, care gândesc şi trăiesc în felul lor, un singur adevăr absolut, universal nu are cum să existe. Aşadar, să celebrăm multiculturalismul în care fiecare are dreptate şi nimeni nu greşeşte!” – curat relativism! Postmodernii fac alergie la orice pretenţie de adevăr universal, la orice sistem de valori care se aplică în cazul oricărui individ şi oricărei culturi. Se înţelege lămurit de ce creştinismul, cu a sa categorică şi nenegociabilă afirmare a Adevărului Ultim în Isus Cristos ca şi Cale unică, Adevăr unic şi Viaţă unică, ca şi definitivă revelaţie a lui Dumnezeu, e de nesuferit pentru postmoderni(şti). Postmodernilor nu le e de-ajuns că Dumnezeu a creat o lume diversă, cu pomi de diferite mărimi, cu ape de diferite adâncimi, cu oameni de diferite culori. Nu le e de-ajuns că Dumnezeu oferă mântuirea tuturor oamenilor, indiferent de gen, rasă, etnie sau orice alt criteriu. Nu le e de-ajuns că Biserica este poate cea mai „multiculturală”, în înţelesul bun al termenului, dintre instituţiile lumii. Postmodernii promovează multiculturalismul deopotrivă ca şi argument dar şi ca o concluzie în privinţa relativismului, mimând sensibilitatea faţă de cultura proprie a tuturor culturilor şi distrugându-le, de fapt, prin neglijarea fondului lor, prin exagerarea diferenţelor şi prin rescrierea ideologizantă a istoriei lor. Gene Veith scrie: „Desigur că a învăţa despre alte civilizaţii, a studia alte limbi şi a aprecia alte obiceiuri e un lucru bun. Abordarea postmodernă, pe de altă parte, nu trece mai departe de nivelul de suprafaţă a acestor culturi. Puţini postmoderni studiază istoria reală a acestor culturi sau fac analize antropologice a obiceiurilor şi sistemelor lor de valori. (În cazul acesta studenţii ar putea afla despre standardele morale stricte şi rolurile nonfeministe ale femeilor în grupurile etnice africane şi în satele din Guatemala). Se fac puţine studii de limbi străine, chiar dacă postmodernii înşişi vor fi de acord că limbajul este cheia culturii. În cazul de faţă, educaţia multiculturalistă tinde să promoveze stereotipii culturale idealizate…”

Oare de ce postmodernii se opresc la nivelul de suprafaţă (ca în atâtea alte domenii)? Răspunsul e relativ simplu: fiindcă dacă ar săpa în adâncime ar descoperi că, de fapt, nu toate culturile gândesc diferit. Un studiu antropologic atent ar releva destul „consens trans-cultural în special în domenii dezavuate de postmodernişti precum responsabilitatea morală”.

Multiculturalismul, ca şi perfidă promovare a diversităţii, produce în mod sistematic o atomizare a lumii, o segregare şi tribalizare (în termenii lui Veith) fără precedent, în care fiecare grup minoritar asupra căruia s-a aşezat de acum lumina puternică a reflectorului se simte discriminat şi de simpla prezenţa a grupului majoritar sau, şi mai ciudat, de prezenţa unui alt grup minoritar, poate şi mai mic, asupra căruia bate aceeaşi lumină puternică. Ca să nu pară că vorbesc în dodii, să ne gândim puţin la soarta Statelor Unite cu al lor admirabil slogan „e pluribus unum” (împreună cu „In God we trust” poate cele mai desuete slogane americane. Trist.) care este probabil statul cel mai fragmentat, măcinat şi forfecat de enşpe mii de grupuri minoritate, culturi şi subculturi, găşti care-şi cer drepturile (prost înţelese) în nesfârşite procese şi chiar prin agresiune fizică. Sau, mai aproape de noi, U.R.S.S.-ul, a cărui fărâmiţare a grupurilor etnice ce au compus-o a dat naştere la ură etnică, ce a dus la masacre, genocide şi alte asemenea atrocităţi.

Creştinismul nu presupune nivelarea individualităţii sau anularea ei, ci găsirea identităţii reale, în Cristos. În cuvintele lui Kierkegaard: „Now, with God’s  help, i shall become myself” (trad. „Acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi deveni eu însumi”). Doar creştinismul poate da socoteală de uluitoarea diversitate instituită prin creaţie, de uluitoarea monotonie a păcatului şi a naturii căzute a omului, de uluitoarea diversitate a celor care devin „copii ai lui Dumnezeu”, de uluitoarea unitate în Hristos a Bisericii Sale. În creştinism „unitate în diversitate” nu e doar un slogan, ci un modus vivendi pentru Biserică, cu rădăcinile în Însăşi Sfânta Treime.

Gândurile de mai sus le-am aşternut pe…ecran după ce am urmărit pentru câteva minute secvenţe dintr-o emisiune pe Viasat Explorer. Mi-a fost dat să văd pentru a nu ştiu câta oară în ultimii ani, de când cu expansiunea televiziunii prin cablu, triburi cu ritualuri stranii, dansuri de invocare a divinităţii, cu tatuaje şi felurite inscripţii simbolice şi cu o sexualitate scoasă în evidenţă ori prin afişare directă a organelor ori prin ornări ciudate. Ştiu că mi se cere „cultural sensitivity”, „multicultural awareness” şi alte asemenea slogane-apă-de-ploaie profund relativiste, dar spun ceva mult mai tranşant: CURAT PĂGÂNISM! Oamenii pe care i-am văzut la televizor sunt nişte păgâni. Şi asta nu o spun cu dispreţ, ci cu milă. Sunt ori oameni care umblă în întuneric, în necunoaşterea Evangheliei (unde sunt David Livingstone? William Carey? Hudson Taylor? –ii zilelor de astăzi?) şi atunci sunt nişte nenorociţi care ne-aşteaptă să ducem vestea bună a mântuirii prin Cristos ori oameni care, deşi au fost confruntaţi cu Evanghelia, refuză adevărul, preferând spiritualităţile difuze, fără adevăr, cantonaţi în practici complicate aducătoare de şi mai multă orbire şi în cele din urmă de moarte veşnică. Mă uit pe Explorer şi îmi vine în minte cât de perfide sunt ideologiile de astăzi, de după prăbuşirea celor mari şi zgomotoase (marxism, fascism, nazism etc.), cât de necesară este dragostea de Adevăr, discernământul, cât şi dragostea de oameni.

Anunțuri

10 gânduri despre „Multiculturalismul. O perspectivă creştină

  1. patratosu spune:

    Excelent, un comentariu asteptat demult!
    excelent

  2. […] – alt comment care merită să devină post Multiculturalismul July 31st, 2007 Pe blogul gîndurarului găsiţi un comentariu excelent despre multiculturalism, postmodernism etc.  Patetic, in sensul […]

  3. Natan Mladin – Multiculturalismul. O perspectivă creştină

    Multiculturalismul (sau multiculturalitatea) e una dintre etichetele principale pe care le poartă demersul amplu de „recuperare” a culturilor până nu demult „oprimate” în timpul „dominaţiei vestului”. Chiar dacă sunt puţine lucruri f…

  4. Alin Cristea spune:

    Cred că cel puţin două chestiuni ar trebui reformulate:

    „Chiar dacă sunt puţine lucruri formulabile categoric şi într-o formă sistematizată despre postmodernism, se ştie că, printre altele, acesta manifestă un interes deosebit faţă de periferic, dispreţuind centrul.”

    Şi:

    „presiunea enormă exercitată de ideologia postmodernă prin intermediul mass-media”.

    În cuvintele lui Lyotard, postmodernismul manifestă neîncredere în metanaraţiuni. Ceea ce are de a face cu chestionarea legimităţii pretenţiilor de centru. Mi se pare mult spus că postmodernismul dispreţuieşte centrul, în condiţiile în care nu acceptă un astfel de concept decît atunci cînd se referă la societate ca la un spaţiu policentric. Interesul pentru periferic nu ar trebui înţeles ca o poziţionare total contrară faţă de centru, ci ca o recuperare a semnificaţiilor existenţei umane în diferite comunităţi considerate de istoriile dominante ca fiind periferice pînă acum. (Să ne amintim şi de re-prezentarea trecutului în istoriile măsluite de comunişti.)

    (Desigur, există deja destule „lucruri formulabile categoric şi într-o formă sistematizată despre postmodernism”.)

    În al doilea rînd, în locul sintagmei „ideologia postmodernă” ar putea fi folosită mai degrabă expresia „ideologiile postmoderne” (mai ales că sînt destui care vorbesc nu despre postmodernism, ci despre postmodernisme). Chiar am citit în text, nu fără incomoditate dată de preţiozitatea termenilor (şi a titlului): „Multiculturalismul e o altă ideologie a postmodernismului care se naşte din şi naşte, ea însăşi, mai mult relativism.”

    Ar trebui, de asemenea, să facem distincţii de tipul: postmodernism / postmodernitate.

    Avînd în vedere cadrul restrîns, nu consider comentariul despre multiculturalism, postmodernism a fi excelent, dar, cu siguranţă, necesar.

  5. natanm spune:

    1. Nuantari de felul „dispret fata de centru” versus „chestionarea legitimitatii pretentiilor de centru” se pot face la infinit si cred ca in mare masura sunt o chestie de stilistica. oricum despre postmodernism si postmodernitate se vorbeste mult, groaznic de mult. in lipsa unui „manual” fix despre postmodernism, inexistent, evident, si imposibil de constituit, care sa functioneze ca si referent, se pot face o multime de afirmatii despre el, nuantabile, chestionabile, reformulabile etc. Mi-aduc aminte titlul unui capitol dintr-o carte despre predicare in postmodernism: „Postmodernismul. leguma, animal sau mineral?”.
    2. Nu vad legatura dintre afirmatia-cheie a lui Lyotard si problematica „centrului”
    3. da, admit, era poate mai nimerit „ideologii” decat ideologia postmoderna.
    4. „pretiozitatea termenilor” e o chestie care necesita muuulta discutie. deja o stiu bine: stilistica mea, stilul meu de a scrie, este si va fi poate cel mai atacat lucru, pana va intelege cineva ca scriu asa in mod natural, ca nu ma fortzez, ca nu vreau sa epatez, ca asa aleg si potrivesc eu cuvintele. cine ma stie stie ce zic.
    5. distinctii de tipul postmodernism-postmodernitate le face Matei Calinescu in „Cele 5 fete ale modernitatii” si altii. poate l3 fac si eu altadata pentru o lucrare de licenta, un proiect de cercetare. Dar pana atunci, pentru un articolash de blog o fi numa’ bine.

  6. Alin Cristea spune:

    E de ajuns să amintesc doar primul subtitlu al unui eseu ca să remarcăm necesitatea unor nuanţări şi precizări:

    „Preface to Postmodernity: Concept, Culture, or Condition?”

    Kevin J. Vanhoozer, „Theology and condition of postmodernity: a report on knowledge (of God)”, în The Cambridge Companion to Postmodern Theology, edited by Kevin J. Vanhoozer, Cambridge University Press, Fourth printing 2006, First published 2003

  7. sempereformanda spune:

    o perspectiva intr-adevar crestina 😀

  8. Ionatan spune:

    M-ar interesa o părere la fel de nuanţată privind rolul şi poziţia artei – mai specific, a artei scrisului – în postmodernism… Mulţumesc.

  9. natanm spune:

    Da, Ionatan. Primesc provocarea si ma gandesc serios la un post despre asta. Ma preocupa si pe mine intrebarea: cat din libertatile oferite generos de postmodernism vizavi de subiectul textului, constructia lui, repertoriu stilistic si celelalte componente mi le pot insusi ca si crestin. Sa ader la „fragmentarism”, una din trasaturile postmodernismului indicate de Ihab Hassan, chiar daca worldview-ul meu e coerent, complet? Iata doar o intrebare fructuoasa. Am sa incerc sa astern idei pe tema asta. Multumesc inca o data.

    p.s. – cred ca ar fi oportun chiar un dialog pe tema asta

  10. […] Posted on iulie 31, 2010 by Marius David Pe blogul gîndurarului găsiţi un comentariu excelent despre multiculturalism, postmodernism etc. Patetic, in sensul bun […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: