Impresii veneţiene

foto-venetia-300dpi.jpg

E demult „mâine”. E marţi spre joi şi am ajuns în Baden, Austria. Iniţial am crezut că voi scrie postul acesta în Verona de unde am plecat astazi dis-de-dimineaţă. Iată că îl scriu din ţară străină şi din oraş străin. Orice pictor va confirma că luarea distanţei e necesară în crearea unui tablou; ajută la detaşare şi la fixarea perspectivei potrivite. Fiindcă m-am apucat de scris după aproximativ 7 ore de mers cu maşina, nu mă aventurez să fac o descriere exhaustivă a oraşului, nici să împănez textul meu cu fel şi fel de poze. Deocamdată. Fiindcă am făcut o promisiune am decis totuşi că trebuie să mă ţin de ea.

Am văzut ieri Veneţia pentru a doua oară. Are acelaşi farmec inconfundabil, confirmă toate legendele, îşi merită toate etichetele şi elogiile mai mult sau mai puţin dulcege. Veneţia e, pe bună dreptate, un oraş senzaţional. Brăzdat de Grand Canal, Veneţia (centrul istoric) e un labirint cu coridoare multicolore, „din cale afară” de strîmte, dar cuceritoare, care, fie că urmăreşti săgeţile spre „Rialto / San Marco”, fie că nu, toate duc către emblematica Piaţă San Marco. Toate drumurile duc la Roma, aşa o fi; toate potecile duc la Piaţa San Marco în Veneţia, aşa e!

Un aer sărat, cu iz de peşte umple străduţele ei, ca în orice oraş „la mare” sau, în cazul Veneţiei, „în mare”. Cer senin fără petec de nor pe cer. Ca să te fereşti de arşiţă trebuie să te ascunzi între zidurile scorojite, cu tencuiala demult căzută, cu igrasie ca şi stare de fapt. Te uiţi în stânga, te uiţi în dreapta şi ai crede că eşti într-un oraş muzeu…până când Segnora Maria se apleacă peste fereastră să-şi atârne cearşafurile rozii pe firele de sârmă a căror uz nu-l ştiai până acum câteva clipe. Ai continua să crezi că eşti într-un oraş muzei pînă ai da de ubicua BILLA, unde preţurile, surprinzător, nu sunt exagerate. Ai mai face doi paşi pe o „Vie” ceva mai largă şi ai da de McDonald’s unde hamburgerul este, ca oriunde altundeva, vândut la „ofertă specială”. Destul cu prozaismele… deşi e greu, fiindcă gustul adevărat al Veneţiei e învolburat; s-ar putea soarbe doar dacă s-ar mătura sutele de dughene care parazitează „viile” şi „viişoarele” (it. via = stradă) minunatului oraş italian în care se vând toate aşa-zisele souveniruri-kitsch cu imaginile clişeizate ale Veneţiei. Dacă aveţi un pic de artă în voi şi ajungeţi prin Veneţia, căutaţi buticuri în care să luaţi pentru un euro, respectiv trei, fotografii ca cea de sus. Asta da amintire. Asta da souvenir. Nu? Da, îmi permit să o laud (fotografia) fiindcă nu e isprava aparatului meu. Chiar aşa, aş fi curios să aflu ce ar zice despre ea Voicu Bojan, Cosmin Bumbuţ. Pe lângă dughenele cu obiecte artizanale la limita kitschului, unele mult dincolo de ea, străzile Veneţiene sunt pline de muzicanţi stradali şi cerştori…români. Da, una caldă, alta rece. Pe muzicanţi îi auzi cum o dau pe româneşte după un „Libertango” de Astor Piazzola (da, Patraţosule, exact asta cântau câţiva bucureşteni, da habar n-aveau ce cântă şi cine-i compozitoru’, ştiau doar că place la public), iar pe cerşetori cum vorbesc între ei şi-şi fac contabilitatea împreună. Nu ştii dacă să le zici un „bună ziua” în semn de solidaritate naţională sau să taci în semn de disociere.

La celebra cafenea FLORIAN, loc de cappucino şi ţigară pentru Henry James, Hemingway and the likes, cine cântă pe terasa din piaţă? Un cvintet instrumental moldovenesc. Nu intrăm în vorbă cu ei fiindcă sunt prea prinşi în partiturile şlagărelor care fac suportabil preţul exagerat al cafelei „floriane”. Dar şi ei o dau pe moldoveneşte în pauze. Tot atunci îşi dau jos şi rânjetul (zâmbet uzat) absolut necesar pentru reuşita concertului.

Golumbii sunt peste tot în piaţă, umblă şi dau cu ciocul hai-hui, impasibili la zarvă. Ca să vezi ce-nseamnă „obişnuinţa”, a doua natură. Ia să avem grijă cu ce ne obişnuim…că s-ar putea la un moment dat să ne trezim cu o aripă frântă.

Am luat trenul din Verona. Mai convenabil decât cu maşina, cu care am fi avut mari necazuri la parcare. Puteam lua vaporetul taxi spre San Marco. Desigur, n-am făcut-o. Am luat-o uşurel pe jos prin labirint. Credeam că la încheiere vom fi prea istoviţi ca să facem cale-ntoarsă tot pe jos. Însă am reuşit. Am făcut ocolul părţii centrale a Veneţii vechi şi am revenit în gară pe cealaltă parte a faimosului Canal. Minunate privelişti.

Uite că am scris câteva rânduri. Sigur cineva deja se întreabă cum de n-am scris despre marile monumente, cunoscutele biserici, celebra catedrala din Piaţa San Marco, despre Palat, despre etc. şi etc. Păi despre asta scriu Lonely Planet şi toate celelalte ghiduri de călătorie, cărţile de istorie şi albumele de artă. Scriu despre Veneţia de ieri, pe care eu am străbătut-o, inhalat-o şi savurat-o copios.

Anunțuri

2 gânduri despre „Impresii veneţiene

  1. Ted Doru Pope spune:

    Am citit, am inchis ochii, mi-am amintit! Citeodata ceva (un miros, un sunet, o imagine, un rind citit) trezeste atita melcancolie si stirneste asa emotii! Multumesc.

  2. natanm spune:

    Cu plăcere! Recitindu-mi post-ul îmi dau seama că am surprins mai mult aspectele negative ale Veneţiei, deşi parcă asta e dragostea adevărată…fie ea de un oraş. Să spui: „în ciuda a asta şi asta şi cealaltă şi asta…” iubesc Veneţia!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: