Metheny-Mehldau Quartet in Ancona, joi 19iulie 2007

immagine-035.jpg

Am facut o pauza lunga, unii spun ca e prea lunga, iar loc de apologii nu mai e. Dar incepand sa scriu post-ul asta simt ca pauza a meritat din plin. Sunt de mai bine de o saptamana in Italia. Am plecat tocmai in ziua in care Jan Garbarek canta la Garana, in cadrul unui festival de jaz care de cativa ani buni ne-a obisnuit printr-o neobisnuita inaltime la care a ajuns si la care se mentine prin aducerea unor nume mari (Mike Stern, Jean-Luc Ponty, Jan Garbarek s.a). Dar inainte sa pornesc resemnat calatoria spre coasta de est a Italiei mi-am zis ca n-ar strica defel daca as cauta concerte/festivaluri in zona unde vom sta (aproape de Rimini). Am dat cateva google-uri ca sa ajung in cele din urma la site-ul oficial al lui Pat, Pat Metheny (nu mai e loc de apozitive aici; cine a avut urechi de auzit a auzit, cine citeste intelege). Am cautat febril lunga lista cu opriri in cadrul turneului european impreuna cu Brad Mehldau, Larry Grenadier, Jeff Ballard, ca sa dau peste concertul de la Ancona (90km de locul unde am stat) in cadrul celebrului festival local, in Teatro delle Muse. Din momentul asta cred ca povestea mea e perfect previzibila. Mi-am luat bilete online si am pornit insufletit in calatorie. M-am bronzat, am citit, am ascultat anticipativ discurile cu cei doi granzi, si am asteptat seara de joi.

Concertul:

Metheny-Mehldau Quartet in concert

Italienii au stiut, cel putin prin prezenta, ce inseamna un concert de anvergura celui de joi 19 iulie. Unele cotidiane locale il numesc „concertul anului” pentru Ancona. S-au strans peste 1400 imbracati tip-top, cu stilu-n sange italian intr-o sala impresionanta prin proportii, prin impletirea vechiului (restaurat) cu noul arhitecturii moderne si nu in ultimul rand prin acustica. Muzica…o delectare absoluta. Pat nu e artistul cu cele mai multe colaborari in portofoliu, nu datorita unui fel ursuz de a fi, ci coeziunii si succesului imens ale PMG-ului (Pat Metheny Group). Netrecute cu vederea raman, totusi, colaborarile cu Jim Hall, Charlie Haden, John Scofield s.a., la care din 2006 se adauga si cea cu pianistul Brad Mehldau, colaborare care a prilejuit albumul in forma duo Metheny-Mehldau (2006) si in format cvartet (2007 – cu sectia ritmica de la Brad Mehldau Trio: Larry Grenadier-bas acustic, Jeff Ballard-tobe acustice <!!!>). Asadar concertul, parte din turneul european in continuarea celui american, pornea de la un repertoriu deja fixat prin albumele inregistrate si ilustra excelenta armonie dintre un „greu” al chitarii jazz si un pianist in plina ascensiune. Primele piese s-au cantat in format duo, cu cate un solo din partea fiecaruia. De la Pat nici nu ma asteptam la altceva decat la ceva extraordinar de liric si provocator armonic, dar marea surpriza a fost Brad, care, in momentul de solo, si nu numai, a fost FANTASTIC, de mare profunzime si virtuozitate. Brad se inscrie in seria pianistilor care stiu sa picteze tablouri, sa spuna povesti, sa creeze relief, nu doar sa execute virtuos o piesa. Ascultandu-i solo-ul am simtit imediat scoala clasica din formatia sa, am inteles ratiunea pentru care criticii l-au inscris in traditia Bill Evans-Keith Jarrett si deja am imaginat momentul unei aparitii viitoare a unei lucrari muzicale de tip Koln Concert, gen de muzica pe care acum stiu ca Brad l-ar putea crea cu maiestrie, meritandu-si pe de plin numele de continuator al melosului keith jarrett-ian.

Ritmul dominant al concertului a fost unul rapid, zburdalnic si amplu in creativitate. Jeff Ballard, tobarul, pe care demult l-am pus pe raftul cu „referinte” a oferit acea siguranta ritmica excelenta – climat perfect pentru o desfasurare de forta creativa/creatoare din partea celor doi solisti. Jeff Ballard bate precis, groaznic de precis, creativ, detasat si totodata total implicat in tesatura al carui contur el il da – rara impletitura pentru un tobosar!

Au fost piese moi, de suflet, dar si de creier (sau suflet la alte altitudini pe care eu inca nu le-am urcat? – admit si asta), provocatoare si ritmic, si armonic (s-a mers mult pe modale), piese in forta si piese in lentori meditative, piese care au scos in evidenta coeziunea impresionanta a grupului si forta debordanta de improvizatie. M-am intrebat daca Pat Metheny poate fi socotit „intrusul” in trio-ul deja bine inchegat al lui Mehldau. Ar fi plicticoasa o negatie ferma in tonul general de elogiu pe care textul asta il are. Evident ca Pat „blended in” just right, dar, repet, surprinza serii, pentru mine, fiind Brad Mehldau, momentul in care chitara lui Pat tacea spre a face loc trio-ului sa zburde era de suprema gratie; simteai imediat ca Brad e sus de tot iar Larry si Jeff sunt chiar langa el, il sustin in fiecare miscare. Cu alte cuvinte, vreau sa spun ca am simtit ca exista de ceva vreme buna un Brad Mehldau Trio si, doar in mica-neglijabila masura, ca exista un Metheny-Mehldau Quartet doar din 2006 incoace.

Ascult din nou concertul inregistrat si imi vine ca o revelatie gandul ca am fost la un concert pe care n-am sa-l uit usor deloc. Si nici nu vreau sa il uit. De aceea scriu, de aceea il re-ascult.

Spuneam la inceput ca, cel putin prin prezenta fizica, italienii au stiut ce au venit sa le-asculte urechile. Din pacate doar prin prezenta fizica, fiindca, ingrozitor lucru – la fiecare sfarsit de piesa, dupa lungi si complicate fraze cu armonii dense, cu mirari si intrebari, discordante si incordari, cand finalul aducea mereu rezolvarea, seninul cerului, armoniosul prin note prelungi, tonuri moi si incete, pe care un ascultator bun stie sa le interiorizeze dupa care sa ofteze incantat, publicul sarea nesimtit/nesimtitor sa aplaude zgomotos. Si asta nu o data, ci dupa fiecare piesa, si parca mai ales dupa cele mai sensibile si tandre. Va puteti da seama ca asta strica toata vraja momentului final al pieselor. Cred ca, muzician sa fi fost pe scena, greu as fi putut continua dupa aplauzele intempestive care frangeau pur si simplu momentele cele mai calzi ale concertului. Dar Pat Metheny si Brad Mehldau au continuat nestingheriti. Si ce bine ca au facut asa. Fiindca dupa 12 noaptea, ora la care s-a sfarsit concertul, am ramas cu muzica in suflet. Am dus-o inapoi la hotel, am adormit cu ea. E aici cu mine si acum, in Verona. Va ramane ca un ecou mai lung ca de obicei in cutia mea interioara de rezonanta sufleteasca.

P.S. – am scris textul de fata dintr-un singur foc. am sa revin cu completari, poze si poate chir un clip youtube pe care il voi urca pe net curand.

Anunțuri

5 gânduri despre „Metheny-Mehldau Quartet in Ancona, joi 19iulie 2007

  1. patratosu spune:

    iată şi glamurizitatea sunetuluiu de mandoline,

  2. patratosu spune:

    N-ai idee cît am rîs la asta!!!!

  3. […] Metheny, mai ales după experienţa concertului live de anul trecut despre care am scris in extenso aici. Pat e unul din chitariştii mei preferaţi. O spun fără ocolişuri şi stilistică.  Îl ştiu […]

  4. sli spune:

    16 iulie 2008, milano, pat cu gary burton quartet! poate ne vedem acolo – eu ma duc sigur!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: