Nu, n-am renunţat la blog, „am căzut pe gânduri”

Şi eu m-am săturat de un blog întreţinut strict cu anunţuri referitoare la conferinţe şi alte feluri de event-uri, dar uite că tocmai în capcana asta am căzut. Dar intrarea din seara asta e gestul ridicării şi căderii din nou… de data asta nu în capcană, ci pe gânduri (sau poate în capcana gândurilor?). Scriu căzut pe gânduri. Am tot promis că am să concep o serie de post-uri despre toate expresiile bogate în sens referitoare la gând, gândire etc. prin care se defineşte GÂNDURARUL. Deci…

Am căzut pe gânduri, nu m-am aşezat pe ele molcom, uşor, aşa cum e folosită îndeobşte expresia. „Visătorii” (ce-mi plac mie clasificările astea, ca şi „tipurile de personalitate” – un deliciu roz-superficial) cad pe gânduri. Ei au feţe absente, minţi sprinţare şi cugetătoare. Dar a cădea e o chestie brutală. E o zdruncinătură neplăcută. De altfel şi „Gânditorul” lui Rodin stă încordat, muşchii mai-mai să-i pleznească…). Dar, ca să revin la expresia de care mă ocup, sunt mulţi care pot cădea pe gânduri, poate chiar se julesc de ele, puţini sunt însă cei care se ridică în idee, puţini „se prind” ca să se ridice. Da, ştiu. Sună foarte platonician, idealist. Mă poate bănui cineva că înainte de post-ul ăsta am citit de pildă Noica („totul e să te viziteze o idee”) sau, pe alt palier, Camil Petrescu şi acel uşor penibil joc al ielelor. Poate creditez ideea de „idee” cu un conţinut axiologic prea mare; poate mă agăţ de un sens înalt al ideii de „idee”, opus categoriei „gândurilor” care pot fi o mulţime (o farfurie cu spagetti îmbârligate) din care se nasc mai apoi visele nopţii. Parcă şi sună mai bine „am căzut pe idei”. Dar e fals. E nevoie mai întâi de o cădere dureroasă pe gânduri, o rămânere prelungită „in their midst”, o preschimbare alchimică a lor în idee urmată de ridicare, nu infatuată (căci „cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă” 1 Cor. 10.12), ci smerită, urmată apoi de aplecare spre părtăşire şi rodire în fapte.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: