Adrian Papahagi la Universitatea Emanuel, Oradea

(preluare de pe http://patratosu.wordpress.com)

 

În data de 24 aprilie, la ora 12.00-13.30, în Capela Mare

a Universităţii Emanuel din Oradea

 

“Otrava filozofilor”, sau despre destin şi providenţă

de la Platon la Carolingieni

 

boethius-consolatio-1.jpg

Dr. Adrian Papahagi
Univ. Babes-Bolyai, Cluj
Fellow, New Europe College, Bucuresti

Conferinţa de faţă pleacă de la un text fondator al evului mediu: Consolarea Filozofiei, compusă de Boethius în 524, cu puţin timp înainte de moarte. Numit pe drept cuvânt de către Lorenzo Valla “ultimul dintre romani şi primul dintre scolastici”, Boethius a scris o operă în care sintetizează gândirea antichităţii târzii, creştine şi păgâne deopotrivă. În secolul “renaşterii” carolingiene, opera lui Boethius este redescoperită şi împreună cu ea revin în istoria gândirii filozofice concepte aristotelice, neoplatonice şi stoice uitate de câteva secole. Deşi autorii din care se inspiră Boethius sunt de mult uitaţi, iar cunoaşterea limbii greceşti a devenit un rar privilegiu în Occident, carolingienii reiau, prin intermediul lui Boethius şi al altor autori ai antichităţii târzii, dialogul filozofic şi teologic cu “cei vechi”. Adesea însă, doctrina acestora nu mai este compatibilă cu credinţa creştină, iar savanţii carolingieni sunt primii care denunţa “otrava filozofilor” transmisă, fie şi în doze homeopatice, de Boethius.

Adrian Papahagi a făcut studii de filologie clasică şi germanică la Univ. din Cluj şi la Ecole Normale Supérieure (Paris). Este doctor în studii medievale al Univ. Paris IV-Sorbonne, cu o teză despre destin şi providenţă în literatura germanica veche (sec. VII-XII). A predat engleza veche la Sorbona. În prezent este lector la Facultatea de Litere a Univ. Babes-Bolyai (Cluj) şi fellow al Colegiului Noua Europa (Bucureşti). Are în proiect realizarea unui nou catalog al manuscriselor Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia.

Imaginea: Boethius On the Consolation of Philosophy Italia : 1385 MS Hunter 374 (V.1.11) vezi http://special.lib.gla.ac.uk/exhibns/chaucer/influences.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: