O nouă apoftegmă a Avvei Aaron

Bună apoftegmă adresată în special celor obsedaţi de non-denominaţionalism:

Cei care se străduiesc straşnic să nu fie ai niciunei secte sunt cei mai sectari

Întocmai cum nu poţi anula tradiţia fără ca prin gestul tău de anulare să aşezi premisele instituirii unei noi tradiţii, tradiţia înţeleasă ca şi rezultat al cronologiei şi consecvenţei într-o anumită practică sau convingere, tot aşa, cei care se opun cu obstinaţie aderării la un cult/confesiune/sectă, dacă sînt consecvenţi în convingerile lor, dacă mai strâng alte două-trei persoane cu convingeri identice, adăugând la aceasta implacabila cronologie, se obţine o sectă în germene.

Dacă nu aparţin de nicio biserică tocmai pentru a-mi rezerva libertatea de a mă închina cu oricine fără a trezi prejudecăţi vizavi de „eticheta confesională”, cu oricine mai puţin cu cei care aparţin de o biserică şi se revendică de la un cult/confesiune, atunci nu ştiu ce libertate mai „îmi rezerv” şi ce grijă cel puţin dubioasă am de a nu trezi prejudecăţi, de vreme ce eu însumi mustesc de prejudecăţi tocmai faţă de cei aparţinând bisericilor care nu se sfiesc să-şi spună baptişti, penticostali etc.

…Doar câteva gânduri stârnite de întâlnirea cu anumiţi adepţi ai separatismului. Şi, nota bene, să nu confundăm separatismul cu sfinţirea, chiar dacă ambele au de a face cu „separarea”, cu punerea de o parte. Aştept comentarii pe diferenţa dintre cele două.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: