Jazzoui reloaded

Mai jos puteţi citi un post de mai demult, publicat pe un vechi blog, cu o stilistică foarte încărcată (criticii sau admiratorii mei vor da aprobator din cap), zic eu, necesară exprimării unui entuziasm la limita inefabilului. Textul se vrea un început de explicitare a unei informaţii din „BioGândurar” (jazzofil 😉 ).

Jazzul – muzica sufletului meu, jazzaerul vieţii mele lăuntrice. De ce? Fiindcă-i spune jazz şi trezeşte panorame sonore contradictorii şi parţiale în mintea celor care mă-întreabă…? Fiindcă e un semn de eleganţă şi rafinament? Fiindcă încapsulează plăcerea secretă a minorităţii aerisite, subţiri şi elevate de a fi o minoritate depozitară a unei bogăţii sonore divine. Nimic din toate astea. CI fiindcă acolo porii mei lăuntrici respiră aer tare de munte, pe înălţimile cucerite de acei urcători aleşi (o spun apăsat – „aleşi”) care au nevoie de aer rarefiat, acolo unde sa fie impregnaţi de tăriile eterului ca apoi sa fie adulmecaţi şi să contamineze cu „înălţime” odată ce vor fi coborât între suflările largi şi multe, în aerul generos şi pretutindeni de la câmpie sau podiş.

Jazzul (vai, un termen deopotrivă strâmt, opresiv, oribil de restrictiv, dar şi obez ca şi acoperire semantică), poate cea mai fidelă şi nemijlocită redare a pulsaţiilor infinitezimale ale spiritului şi trăirii lui participative la frumos, la splendidul diversităţii, fidel zvâcnirilor policrome, strident-zgmotoase, fidel palidelor pâlpâiri ale liniştilor variate, fidel urcuşurilor temerare şi în-credinţate spre „stânca pe care n-o pot ajunge” singur, fidel tenebrelor obsedante ale „văii umbrei morţii”, fidel „gândului veşniciei” sădit în miezul unei fiinţe imago Dei, fidel licăririi aluzive spre ţărmul de dincolo, de peste, de-atunci, de-acolo, din „veacul ce va să vină” din „clipa-nveşnicită”…

 

 

Reflecţii din preaplinul unei audiţii-vizionări a Jaques Loussier Trio, Play Bach and more… DVD

the-play-bach-trio.jpg

Anunțuri

2 gânduri despre „Jazzoui reloaded

  1. Ligia spune:

    Da… e dragut jazzul, dar „ma bate un gand”(te provoc:P) :crezi ca in cer vor rasuna armonii de jazz?:)

  2. natanm spune:

    „drăguţ” e la fel de vag ca şi „cool”-ul american. jazz şi drăguţ, ca şi adjectiv, nu sunt cuvinte pe care să le accept în sintaxa mea. Cât despre jazz-ul în cer, am un raţionament simplu. Jazzul e o formă de muzică bună, frumoasă, complexă, rafinată etc. Cred că cerul va însemna, pe lângă altele, şi plenitudinea binelui, plenitudinea frumuseţii, şi, de ce nu, şi complexitate şi rafinament inepuizabile. Aşa că jazzul, aici pe pământ, „is on to something”. De aceea cred că jazzul în sine e un bun indicator, nu exclusiv, desigur, spre perfecţiunea, frumuseţea şi complexitatea divină, „windows” and „glimpses”, cum ar zice americanul, spre un veac viitor şi o revărsare de frumuseţe pe care astăzi nu putem decât să le intuim, să le atingem frugal prin momente şi creaţii de geniu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: