Urări de bine pentru sărbătorile solstiţiului de iarnă , pe care să le celebraţi în cadrul celor mai vesele tradiţii din confesiunea religioasă pe care o urmaţi după bunul plac, dar cu grijă ecologică, cu responsabilitate socială, cu un nivel redus de stres, cu toleranţă faţă de minorităţile de orice fel, în special sexuale şi etnice, şi obligatoriu cu respect pentru afinităţile religioase ale semenilor dumneavoastră care au dreptul să-şi practice propria religie sau să nu practice niciun fel de religie.
Nu e tocmai urarea pe care o aşteptaţi, nu-i aşa? În caz că nu ştiaţi, cam aşa au ajuns să sune urările de Crăciun din vremea noastră…Un slalom printre cuvinte sau expresii care s-ar putea să-i ofenseze pe oameni cu convingeri relioase sau spirituale diferite, adică tocmai aceia care nu cred şi nu recunosc faptul că acum mai bine de 2000 de ani, Dumnezeul cerului şi al pământului a luat trup omenesc şi a ales să coboare pe pământ în modul cel mai vulnerabil şi neobişnuit posibil…ca prunc, ca bebelaş nou născut.
Nu mă înţelegeţi greşit, înţeleg şi respect că oamenii au dreptul la convingeri personale. Credinţa creştină nu este o formă de propagandă violentă. Dar haideţi mai bine să ne lecuim de teama de a ne jigni semenii privind la atitudinea primilor oameni de pe pământ care au primit vestea naşterii.
În ţinutul acela erau nişte păstori care rămăseseră afară, pe câmp, şi stăteau de pază în timpul nopţii în jurul turmei lor. Un înger al Domnului a apărut înaintea lor şi slava Domnului a strălucit în jurul lor. Ei s-au speriat foarte tare. Îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, pentru că iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, Care este Cristos9, Domnul! Iată care va fi semnul pentru voi: veţi găsi un Copil nou-născut, înfăşat şi culcat într-o iesle.“ Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudându-L pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în înălţimi şi pace pe pământ, între oamenii peste care se odihneşte bunăvoinţa Lui!“ După ce îngerii s-au întors de la ei în ceruri, păstorii şi-au zis unii altora: „Să mergem acum la Betleem şi să vedem lucrul acesta care s-a întâmplat şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut!“ S-au dus repede şi i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi Copilul culcat în iesle. Când i-au văzut, le-au făcut cunoscut ceea ce li se spusese despre Acest Copil. Toţi cei ce i-au auzit, s-au mirat de ceea ce le-au spus păstorii. Maria păstra toate cuvintele acelea şi se gândea la ele în inima ei. Şi păstorii s-au întors slăvindu-L pe Dumnezeu pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră şi care erau întocmai cum li se spusese.
Am face bine să ne reamintim că de primul crăciun nu s-au tăiat brazi din păduri, nu s-a împodobit Galilea cu instalaţii luminoase şi nici vitrinele nu au fost ticsite cu jucării şi “oferte speciale“. Scena primului crăciun a însemnat o iesle modestă, cu animale în preajmă şi cu vizita neaşteptată a unui grup de păstori care, trebuie neaparat spus, erau consideraţi nespălaţii vremii, exact tipul acela de oameni de care eşti tentat să te fereşti când dai de ei pe stradă, dacă numai din pricina mirosului puternic de oaie. Datorită profesiei lor, păstorilor le era refuzată şi intrarea în Templu, fiindcă erau consideraţi necuraţi, adică nespălaţi, cum spuneam anterior. Observaţi cât de contrariant lucrează Dumnezeu? Cei care erau “necuraţi” şi “nedemni” să meargă la biserică, tocmai lor Dumnezeu a ales să le încredinţeze vestea naşterii Fiului Său, Isus. Şi aţi observat cum au reacţionat şi cât de prompt au făcut-o? “S-au dus repede… le-au făcut cunoscut ceea ce li se spusese despre Acest Copil”
Dacă stăm şi ne gândim bine vestea pe care păstorii o răspândeau era şi la vremea aceea, iertaţi anacronismul, politically in-correct. Evreilor nici nu le trecea prin gând că Mesia cel mult aşteptat avea să se nască în condiţii precare, într-o iesle, darămite să audă o aşa scandaloasă veste tocmai din gura unor păstori. Cu siguranţă au fost ofensaţi în sensibilităţile lor. Cât despre romani, Cezar era dumnezeul lor, aşa că şi pe ei vestea pruncului din Betleem trebuie să-i fi ofensat. Şi cam tot restul naraţiunii naşterii este istoria unei veşti minunate potrivit căreia Dumnezeul Cerului şi al pământului ne iubeşte prea mult să nu facă tot posibilul – şi asta a şi făcut, tot posibilul – ca să ne aibă cu el o veşnicie întreagă. A fost singurul om care a ales să se nască pentru a muri.
Acesta a fost, în linii mari, mesajul care de 2000 de ani nu conteşte să deranjeze, să ofenseze şi să lezeze sensibilităţile oamenilor. Însă acesta e unicul mesaj salvator. O astfel de ofensă a aşteptărilor şi sensibilităţilor noastre sterile e necesară pentru a putea-L primi pe Cristos aşa cum este El şi de a învăţa lecţiile Sale radicale.
Vă îndemn ca de acest Crăciun, ca urmaşi şi purtători ai lui Crisos, să-l sărbătorim pe el proclamând cu îndrăzneală ofensatoare vestea Întrupării Sale care a făcut mulţumi de îngeri să strige de bucurie şi să-L laude zicând: “Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi lui.” Nu proclamăm un mesaj cu aplicabilitate locală, o naraţiune care a coagulat o comunitate infimă, ci mesajul realităţii ultime a planului şi faptelor lui Dumnezeu în plină desfăşurare la care cu toţii avem acces prin Isus Cristos, pruncul născut în Betleem, Fiul dat de către Tatăl!
Sărbători sfinţite şi fericite prin prezenţa reală şi transformatoare a lui Cristos!
I gladly announce David Bentley Hart’s new book, ”
